Toggle Menu
  1. Home/
  2. Business/

Dezvăluiri absolut șocante despre H&M și C&A! Cum se fabrică hainele puse în vânzare

H&M și C&A sunt două dintre cele mai populare magazine de haine din România, iar detaliile care au fost proaspăt descoperite ridică multe semne de întrebare. Detectivul britanic Peter Humphrey, a acordat un interviu uimitor renumitei publicații Financial Times și a descris experiența pe care a avut-o într-o închisoare din China, timp de doi ani, unde a fost deținut și arestat. El a fost condamnat pentru că a obţinut ilegal informaţii despre cetăţenii chinezi, potrivit autorităţilor. La vremea respectivă el lucra pentru GlaxoSmithKline.

Humphrey a spus că a suportat condiţii mizerabile acolo, dar a scos la iveală și practici controversate ale unor companii internaţionale, potrivit Quartz. Închisoarea în care a stat “era o afacere. Deţinuţii lucrau pentru companii producătoare de haine”. Printre brandurile pe care le-a recunoscut se numără giganţii H&M şi C&A.

“Prizionerii munceau în sala comună. Aceştia făceau părţi din ambalaje. Am cunoscut branduri precum 3M, C&A sau H&M. Asta este responsabilitate socială a companiilor? Sau poate firmele nu cunoşteau faptul că produsele sale erau realizate într-o închisoare din China?. Străinii care munceau erau fie africani, fie asiatici fără bani de la familie şi nicio altă metodă de strânge bani pentru a cumpăra produse igienice sau snacks-uri. Se lucra la bucată – 100 din asta, 1000 din altceva. Toată ziua lucrau şi câştigau în jur de 13,5 lire pe lună”, a scris Humphrey în FT, citat de Business Magazin.

Munca în închisoare nu încalcă regulile Organizaţiei Internaţionale a Muncii. După cum indică Humphrey, deţinuţii străini au fost plătiţi pentru munca lor, însă nu este clar dacă şi deţinuţii chinezi erau plătiţi pentru aceeaşi muncă.

Advertisement

Vezi și EXCLUSIV! Cine a dezăluit detalii despre “relația” lui Smiley cu Ana Baniciu! Reacția Ginei Pistol

Vezi și Avertisment sumbru la adresa României! Ce plan are Putin cu țara noastră

Multe branduri internaţionale nu permit ca produsele lor să fie realizate în penitenciare. H&M le cere furnizorilor să semneze un contract care le spune explicit că “munca forţată, munca în închisoare sau cea ilegală nu este acceptată”. În aceeaşi situaţie se află şi C&A.

Un reprezentant al H&M a spus că “din ceea ce ştim noi nu există nereguli. Oricum luăm foarte în serios informaţia publicată de Financial Times”. Acelaşi reprezentant al firmei a spus că a auzit zvonuri în trecut legate de munca în închisori, iar compania le-a readus aminte furnizorilor chinezi că termenii din contract sunt non-negociabili.

Chiar dacă deţinuţii realizau produse pentru cele trei branduri, firmele s-ar putea să nu ştie asta din cauza faptului că acestea contractează firme din China care la rândul lor subcontractează alte firme ce ar putea avea practici neortodoxe.

Valentin Păun/ Sursa foto: 24tv.ua

Close
Apasă LIKE pentru a te ține la curent cu toate noutățile din justiție