Dieta minune cu care actrița Anca Bejan a slăbit 60 de kilograme. Ce trebuie să faci

dieta-minune-exista-actrita-anca-bejan-a-slabit-60-de-kilograme-care-a-fost-secretul-ei-583897

Anca Bejan, o cunoscută actriță, este creatoarea unui concept numit Dieta Minune. Se pare că vedeta a reușit să slăbească în ultimii ani peste 60 de kilograme folosind acești pași. 

Dieta minune de slăbit zeci de kilograme

Anca este actriță și jurnalistă și, în timpul liber, le arată oamenilor cum să slăbească printr-un program special prin care se pot da jos zeci de kilograme.

Primul sfat este acela de a mănânca zi de zi doar în intervalul orar 07.00-19.00. Prima masă poate debuta mai devreme, dacă ești extrem de matinal, dar niciodată cina nu va debuta mai târziu de 19.00, chiar dacă adormi foarte târziu.

Mai mult, între mese se poate consuma doar apă, ceai neîndulcit și/sau cafea neagră. Atenţie! orice altceva este considerat aliment, așadar nu este interzis, dar trebuie consumat doar la una dintre mesele din program.

„Am trăit tot felul de sentimente. Am început să vorbesc greu despre asta(…). În patru ani m-am îngrășat, în doi ani am slăbit 60 de kilograme”, a spus Anca Bejan la Antena3.

Revista Presei