DIICOT: soția lui Dincă, complice la crime! Monstrul din Caracal, acuzat de două crime și patru violuri. Declarații de ultimă oră ale lui Felix Bănilă, procurorul șef al DIICOT

Procurorul șef al DIICOT a prezentat în cadrul unei conferințe de presă, date din ancheta întreprinsă de procurorii din subordinea lui. Acesta a precizat că Gheorghe Dincă este acuzat de două crime și patru violuri. De asemenea, soția acestuia este anchetată de complicitate la crimă.

„În curtea lui Gheorghe Dincă au fost descoperite urmele arderii unui corp, cenușă și fragmente osoase calcinate. Au fost descoperite și ridicate toate fragmentele osoase, 21 de dinți și bijuterii. Medicul legist de la serviciul de medicină legală Olt a precizat că fragmentele osoase și dinții găsiți în butoi sunt de natură umană”.

Dincă nu a recunoscut inițial faptele. Fiind reaudiat, inculpatul a recunoscut că le-a ucis pe ambele fete, după care s-a preocupat să își șteargă urmele. Nu a recunoscut că le-a violat și infracțiunea de trafic. În această chestiune s-a dispus conducerea în teren a inculpatului pentru a vedea unde a fost aruncată Luiza Melencu.

La 31 iulie, s-a dispus constatarea fizico-chimice cu privire la cenușa din butoi. pe 27 iulie, s-a dispus efecturea unei expertize genetice cu privire la firele de păr din autoturism și casă, ci și de la părinți ai victimei Măceșanu Alexandru.

S-a dispus ancheta asupra telefoanelor și s-a dispus percheziții la casă, curte și grădină, au fost finalizate pe 29 august. În curte au fost identificate și alte fragmente osoase. În cursul aceleiași zile, acesta a indicat locul unde a aruncat telefonul Alexandrei, care a fost găsit. 4 august, s-a dispus analiza bio-criminalistice, profilul inculpatului și ale celor două victime. Un prim raport preliminar cre au arătat că profilul genetic al Alexandrei Măceșanu, acest profil genetic cu cel al părinților. Pe 5 august, inculpatul a revenit cu privire la cadavrul Luizei și a zis că a fost ars, iar cenușa pus în sac și dus într-o lizieră. În urma cernerii cenușei, medicul legist a concluzionat că sunt de natură umană. S-a dispus o expertiză genetică, dar și a sacilor. Ulterior, 13 august, IML a comunicat faptul că fragmentele provin de la o persoană de sex feminin și că sunt altele decît cele individualizate prin percheziția domiciliară.

Detalii din ancheta DIICOT

La 17 august, nu s-a putut evidenția niciun profil ADN. În aceeași zi, procurorii au reiterat să expertizeze în regim de urgență dinții și materialelor. În același timp cu cercetările de la domiciliu, procurorii au audiat mai multe persoane, s-a dispus urmărirea penală a două infracțiuni de viol, în raport cu alte două persoane decât cele două.

Soția lui Dincă este cercetată pentru complicitate.

Urmărirea penală a fost extinsă pe 2 septembrie pentru profanare de morminte. În dosar, s-a dispus și neglijență în serviciu cu privire la respectarea în astfel de situații.

28 august, noi expertize genetice cu privire la fragmentele osoase, nasturi, fermoare, cercel, descoperite în lizieră. La aceeași dată s-a dispus și efectuarea unei expertize cu privire la acea cenușă. Cercetarea criminalistă a fost finalizată pe 29 august.

În curtea lui Dincă au mai fost găsite și alte fragmente osoase, într-o groapă.

2 septembrie, din raport rezultă că analiza de os și elemente dentare găsite în cenușă a condus la un profil genetic unic. persoana de sex feminin este minora Măceșanu Alexandru cu o probabilitate de 99″, a spus Felix Bănilă în declarația de presă susținută la sediul DIICOT.

Citește și:

Loading...

Revista Presei