Divorț bombă în showbiz! Unul dintre cele mai iubite cupluri din România a decis să se despartă. Nimeni nu și-a imaginat că nu se mai înțeleg

04 sept. 2020
Divorț bombă în showbiz! Unul dintre cele mai iubite cupluri din România a decis să se despartă. Nimeni nu și-a imaginat că nu se mai înțeleg
Photo by Eric Ward on Unsplash

Dacă pandemia a cam oprit nunțile, iată că divorțurile continuă să vină unul după altul în showbiz. Unul dintre cele mai iubite cupluri a anunțat că relația lor s-a încheiat. Cornel de la Vunk era căsătorit cu frumoasa lui soție, Eliza din 2015. Împreună au doi copii și toată lumea îi credea de nedespărțit.

Cu toate acestea, Cornel Ilie a postat o fotografie de familie pe Instagram în care a anunțat că el și partenera sa de viață o vor lua pe drumuri separate, dar vor rămâne prieteni și vor avea grijă de copii. Așadar după Alin Oprea, încă un cântăreț celebru bifează un divorț, care se vrea a fi unul fără scandal, cel puțin la prima vedere.

Mesajul lui Cornel Ilie

„Din “Poveste” a rămas “O veste”:De-a lungul timpului oamenii au făcut ca termenul “divorț” să capete un aer distructiv, fatalist, așa că o să formulez altfel: eu și cu Eliza nu mai suntem un cuplu.

Am învățat foarte multe împreună unul de la altul, am învățat și mai multe despre noi înșine și, mai ales, despre viață. Am devenit mai puternici și mai curajoși unul prin celălalt. Vom continua să ne creștem copiii cu aceeași dragoste și grijă, arătându-le toate frumusețile vieții, bunătatea față de ceilalți și învățându-i curajul de a face alegerile importante, la timpul lor.

Ne vom ajuta mereu, rămânem aceiași prieteni buni, dar și aceleași persoane discrete cu viața lor personală. Astfel că aceasta este singura dată când vom spune ceva despre acest subiect. Vă mulțumim că înțelegeți această alegere.
Există dragoste după iubire. Fotografia este făcută azi, puțin mai devreme”, este mesajul scris de artist pe Instagram în urmă cu puțin timp.