Dramă fără margini în familia Laurei Cosoi! Tatăl său a murit. Virusul care l-a ucis. Detalii zguduitoare

laura_cosoi_18

Marius Cosoi, tatăl celebrei actrițe, Laura Cosoi, a murit astăzi, după ce a fost infectat cu coronavirus. Anunţul a fost făcut de către Cătălin Eugen Caba, vicepreşedintele Federaţiei Române de Scrabble. Nimeni nu se aștepta la asemenea veste și toti sperau să revină acasă sănătos.

Laura Cosoi este și ea foarte afectată și nu reușește să se liniștească după vestea extrem de tristă pe care a primit-o. Foarte greu i-a venit să accepte pierderea celui care i-a fost mereu alături.

Pierdere imensă pentru sportul ieșean

”Unul dintre cei mai mari antrenori de handbal pe care i-a avut sportul ieșean s-a stins din viață după ce a fost infectat cu coronavirus.

Oamenii buni se duc, răpuși de nenorocirea asta căreia nu-i dăm de capăt încă. Profesorul Marius Cosoi a fost un om dedicat sportului și Iașului. A șlefuit nenumărate talente în handbal și baschet, masculin și feminin. A condus echipa de baschet fete Politehnica Iași în divizia A.

Mi-a fost profesor de sport și, ca extremă stângă, am făcut parte din echipa de handbal băieți a școlii 22, care a jucat în faza regională și cea națională a „Daciadei”, cum se numea întrecerea școlară înainte de ’90.

Din acea echipă, mai târziu, au rămas în handbal componenți ai lui Poli Iași. Era și acum profesor de sport la Colegiul Național. Feciorul meu și colegii săi, chiar dacă nu au făcut sportul cu dumnealui, au avut șansa să cunoască un om pentru care era o bucurie să învețe copiii să iubească mișcarea și jocurile sportive.

Sportul ieșean îi datorează multe și este mai sărac, de astăzi. Drum lin, profesore drag, rămâneți veșnic în amintirea noastră! Condoleanțe familiei îndurerate!“, a scris Cătălin Eugen Caba, vicepreședintele Federației Române de Scrabble.

Laura Cosoi, răpusă de durere

Devastată, Laura Cosoi a scris pe pagina sa de Instagram: „Azi, tăticul meu iubit şi bun a plecat la Domnul. Iar eu nu mai pot de dor…„

Actrița îl descria pe părintele său ca fiind un om normal care duce o viață liniștită. De profesie profesor de sport şi antrenor de handbal şi baschet în Iaşi, Marius Cosoi a avut un mare impact în sportul Ieșean.

Citește și:

Revista Presei