Elena Merișoreanu rupe tăcerea! Nu se mai ajunge cu banii: Ce pensie are artista

Una dintre cele mai cunoscute și longevive cântărețe din România rupe tăcerea. Elena Merișoreanu nu se mai ajunge cu banii. Chiar dacă nu duce lipsă de concerte, la vârsta ei nu mai reușește să onoreze toate invitațiile. Mai mult, vedeta a făcut public și ce pensie lunară încasează.

Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi are o pensie modestă. Elena Merișoreană are piese cunoscute de toată țara și încă este una dintre cele mai cerute arttiste la evenimente. Cu toate acestea, vârsta își spune cuvântul.

Ce pensie are Elena Merișoreanu

Elena Merișoreanu nu poate spune că se scaldă în bani. Are o pensie modestă, dar nu vrea să se plângă. Spune că îi ajunge pentru lucrurile esențiale, dar și pentru mici momente de răsfăț.

Elena Merișoreanu are o pensie de 2.000 de lei, una pe care mulți ar considera-o deloc suficientă pentru o bună întreținere a bunăstării. Însă, artista este împăcată cu banii pe care îi primește, mai ales că știe că alte surse nu prea mai are. Nu mai poate sta pe drumuri pentru a ajunge la concerte. „Nu mă mai duc să susţin câte două-trei programe pe seară, că nu mai pot, nu mai am vârsta”, explica Elena Merișoreanu.

Artista spune că banii îi ajung pentru lucrurile esențiale, dar din când în când își mai cumpără farduri și merge la coafor. „Nu mă dau banii afară din casă, dar am tot ce-mi trebuie. Primesc o pensie bună de 2.000 de lei, bani care îmi ajung să mă duc la coafor, să-mi cumpăr farduri şi… atât. Restul celor necesare le am din alţi bani obţinuţi din colaborări şi am soţ cu pensie bună. Ne descurcăm, nu murim de foame! Mai avem economii, iar copiii au treaba lor. N-am dus-o rău nici în comunism, iar acum o duc foarte bine”, a mai spus Elena Merișoreanu, conform spynews.ro.

Citește și:

Loading...

Revista Presei