Fabrica Tesla din Europa va începe producția Model Y și Model 3 în 2021

Planurile Tesla pentru Gigafactory 4 din Germania devin din ce în ce mai concrete după ce procesul de aprobare din partea Ministerului Mediului a început pe 3 ianuarie. După finalizarea construcției, Tesla se așteaptă ca 150000 de vehicule Model Y și Model 3 să fie produse începând cu iulie 2021.

Termenele limită fixate de Tesla indică faptul că gigantul american va începe producția mașinilor din iulie 2021, conform Brandenburg Gazette, iar Ministrul Mediului, Axel Vogel, este încrezător că Tesla își va îndeplini obiectivul. „Totul se desfășoară conform planului”, afirma acesta.

Tesla plănuiește să înceapă clădirea Gigafactory 4 în primele 6 luni ale anului 2020. Compania urmărește să producă aproximativ 3000 de crossovere Model Y și berline Model 3 pe săptămâna pentru început, ridicând producția la aproximativ 500000 de vehicule pe an.

Acest număr e considerabil mai mare decât rata inițială a oricărei alte fabrici Tesla, incluzând Gigafactory 3 din Shanghai, ce a debutat producția Model 3 fabricat în China cu aproximativ 1000 de vehicule pe săptămâna. Asta înseamnă că o echipă de producție numeroasă va fi necesară la noua fabrică, iar Tesla au pus deja la dispoziție 35 de locuri de muncă pe site-ul lor pentru viitoarea facilitate, pentru a aduce forță de muncă pentru pozițiile importante. Inițial, Tesla va angaja 3000 de persoane, însă ar putea crește numărul la 8000 în viitor.

Gigafactory 4 va fi amplasată pe un teren de 300 de hectare, pe care Tesla l-a achiziționat recent după negocieri lungi. Mai multe echipe au fost trimise pe teren pentru câteva săptămâni, pentru a-l pregăti. Tesla a anunțat că va planta de 3 ori mai mulți copaci în comparație cu câți va tăia, în timp ce va pregăti terenul pentru construirea fabricii.

Tesla și-a dezvăluit numerele de producție din trimestrul 4 pe 3 ianuarie, și a raportat că un număr total de 112000 de vehicule au fost livrate global, 92550 dintre ele fiind Model 3. După ce și-au depășit categoric numerele din anul anterior cu 50%, este întru totul evident că Tesla a crescut masiv în ultimele 12 luni.

După ce Gigafactory 3 din China a mărit producția de Model 3 spre 1500 de unități construite pe săptămâna, se pare că intenția Tesla este de a-și concentra resursele pentru a pune în funcțiune noua fabrică din Germania cât mai curând.

Loading...

Revista Presei