Fiți atenți la șampanie! Ce efect are asupra creierului? Medicii spun totul

Șampania este produsul nelipsit de pe masa românilor de sărbători. Fiecare familie ciocnește un pahar de șampanie cu ocazia venirii Anului Nou și nu numai. Totuși, puțini știu ce efecte are această băutură asupra creierului.

Potrivit oamenilor de știință, dacă vom consuma 2-3 pahare de șampanie pe săptămână, acest lucru ar putea preveni pierderile de memorie cauzate de înaintarea în vârstă. Șampania ajută la întârzierea bolilor degenerative precum demenţa.

Totul se datorează compușilor fenolici care se regăsesc în băutură. Aceștia pot îmbunătăţi memoria spaţială care este responsabilă pentru reţinerea informaţiilor legate de mediu şi orientare.

Șampania, mai tare decât vinul

Compuții fenolici sunt mai concentrați în șampanie decât în vin. Aceștia modifică proteinele asociate cu acea capacitate care îi permite creierului să stocheze amintiri.

Odată cu înaintarea în vârstă, aceste proteine se deteriorează, ducând astfel la slăbirea memoriei și la apariția tulburărilor neurodegenerative.

„Aceste rezultate captivante ilustrează pentru prima dată că un consum moderat de şampanie are potenţialul de a influenţa funcţiile cognitive, precum memoria”, a explicat profesorul Jeremy Spencer, de la Universitatea Reading, adăugând că cercetările anterioare realizate pe efectele flavonoizilor din vin, au raportat rezultate similare.

„Cu toate acestea, cercetarea noastră demonstrează că şampania, deşi nu are flavonoizi, este capabilă să influenţeze funcţiile cerebrale prin intermediul compuşilor fenolici”, a mai declarat Spencer.

Loading...

Revista Presei