Germania ajunge la un acord pentru a scoate cărbunele din uz până în 2038

Germania va fi nevoită să plătească miliarde de euro companiilor pentru a-și închide mai rapid fabricile ce folosesc cărbune, conform comunicatului guvernului de joi. Miniștrii federali s-au întâlnit cu reprezentanții a 4 landuri în care se extrage cărbune pentru a ajunge la un acord, prin intermediul căruia Germania va reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

La momentul actual, Germania se bazează pe cărbune pentru a produce o treime din electricitatea de care are nevoie.

Ministrul Finanțelor, Olaf Scholz, a anunțat operatorii fabricilor din vestul Germaniei că vor primi 2,6 miliarde de euro pentru a le închide mai devreme, iar cei din est vor primi 1,75 miliarde.

Această compensație este separată de suma de 40 de miliarde de euro deja promisă de guvern regiunilor în care se extrage cărbunele, pentru a înlesni abandonarea combustibilului fosil.

Guvernul afirmă că verificările se vor face în 2026 și 2029 pentru a determina dacă Germania poate renunța la energia generată de arderea cărbunelui în 2035, cu 3 ani mai devreme decât termenul limită final.

„Ce avem aici este o înțelegere bună pentru protejarea climei, pentru că aceasta clarifică intenția noastră serioasă”, mărturisea Ministrul Economiei, Peter Altmaier.

Ann Katrin Schneider din partea filialei Friends of the Earth (trad. Prietenii Pământului) din Germania a afirmat pentru Euronews că grupul a fost „dezamăgit de decizia guvernului german”. Aceasta susținea că închiderea fabricilor până în 2038 este „mult prea târzie” și că aceasta nu ar onora angajamentele țării față de înțelegerea de la Paris.

O nouă fabrică utilizatoare de cărbune va fi pusă în funcțiune

Ecologiștii au criticat planurile anunțate, ce indică deschiderea unei noi fabrici utilizatoare de cărbune, numită Datteln 4, ce va fi pusă în funcțiune anul acesta, precum și expansiunea unei mine de cărbune din vestul Germaniei.

„Pădurile din Australia ard, milioane de oameni participa la demonstrații pentru protejarea climei, iar guvernul german pregătește o nouă fabrică utilizatoare de cărbuni”, afirma Martin Kaiser, directorul general al diviziei germane a organizației Greenpeace (trad. Pacea Verde).

„Nimic nu demonstrează mai clar decât fabrica DatteIn 4 că acest guvern nu poate găsi soluția crizei climatice.”

Acesta a adăugat că Angela Merkel, cancelarul german,  a ratat o ocazie de a demonstra că Germania „reacționează corespunzător” la criză climatică actuală.

Guvernul a fixat un obiectiv de a genera 65% din electricitatea necesară Germaniei prin intermediul resurselor regenerabile până în 2030.

Svenja Schulze, Ministrul Mediului, a recunoscut că Germania va avea nevoie de o „expansiune masivă a energiei solare și eoliene”, având în vedere că țara este de asemenea în proces de a renunța la puterea atomică, cu ultimul reactor nuclear programat pentru a fi scos din uz la finalul anului 2022.

„Suntem prima țară care renunta la energia provenită de la centralele nucleare și de la arderea cărbunelui în mod obligatoriu, iar acesta este un semnal internațional important pe care îl trimitem”, afirma aceasta în legătură cu înțelegerea de joi.

Loading...

Revista Presei