Gina Pistol a spus în sfârșit adevărul: este sau nu însărcinată? Mărturisire la care nimeni nu se aștepta

de:
22 sept. 2020
Gina Pistol a spus în sfârșit adevărul: este sau nu însărcinată? Mărturisire la care nimeni nu se aștepta

De ceva luni circulă în spațiul public o informație potrivit căreia Gina Pistol ar fi însărcinată. Deși nici ea nici Smiley nu au confirmat acest lucru până acum, îndrăgita vedetă s-a dat de gol pe rețelele de socializare. Fanii au aflat totul chiar de la ea.

De peste trei ani de zile, Smiley și Gina Pistol trăiesc o poveste intensă de iubire, iar potrivit unor surse, cei doi ar urma să devină părinți. Chiar dacă până acum cuplul nu a confirmat acest zvon, Gina Pistol a reușit să dea informații noi fanilor, prin intermediul rețelelor de socializare.

În urmă cu câteva zile, Gina Pistol a confirmat sarcina, precizând că trece printr-o perioadă extrem de frumoasă. Răspunsul ei survine în urma unui comentariu răutăcios de pe social media.

”Eu nu am o problemă cu cei care nu mă plac. Absolut deloc. La rândul meu, am antipatii și simpatii pentru anumite persoane. Însă mă deranjează atunci când răutatea (gratuita) și prostia se întâlnesc în același om. Nu-i înțeleg pe cei care caută nod în papură și aruncă cu pietre, doar pentru simplul motiv că este cool să te exprimi liber, chiar dacă exprimarea asta liberă înseamnă jigniri și instigare la ură.

Cu astea am eu o problemă…Dar…trec printr-o perioadă atât de frumoasă, încât, pentru binele meu, prefer să le blochez accesul la contul meu. Să se ducă liniștiți în neliniștea lor sufletească”, a spus Gina Pistol, pe contul său de Instagram.

Când va face totul public?

Surse din anturajul vedetei au delarat pentru cancan.ro, că Gina Pistol ar vrea să se asigure că totul decurge bine din punct de vedere medical înainte de a face totul public.

”A discutat recent cu câteva prietene cărora le-ar fi mărturisit că va face totul public în momentul în care primește toate asigurările medicilor că sarcina decurge așa cum trebuie. Ar fost recent la câteva controale medicale și acum așteaptă rezultatul”, au mărturisit surse din anturajul vedetei.