Guvernul a decis! Cresc alocațiile de la 1 septembrie: Câți bani vor primi cei mici

alocatie copii

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență care prevede creșterea alocațiilorde la 1 septembrie.

Prima zi din toamnă trebuia să vină cu dublarea alocațiilor. Din păcate, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care modifică legea în vigoare. Astfel, în loc de dublarea alocațiilor, copiii trebuie să se mulțumească cu o creștere de doar 20%.

Potrivit OUG adoptată de Guvern, alocațiile ar urma totuși să se dubleze, însă abia în anul 2022.

„Am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii. Prin această propunere Guvernul va dubla alocaţiile după un calendar care are anumite etape.

Prima mărire va fi în septembrie (de 20%), aferentă lunii august. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie. Iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii. Astfel, va fi o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani.

La finalul lui 2022, vom avea o creştere a alocaţiilor de 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani. Respectiv de 600 de lei pentru copii între zero şi 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a explicat Violeta Alexandru.

Potrivit ministrului Muncii, majorarea alocațiilor va avea în acest an un impact bugetar de aproximativ 500 milioane lei.

„Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului. Propunerea are în vedere, atât dorinţa legiuitorului şi decizia Curţii Constituţionale, cât şi posibilităţile pe care bugetul le poate susţine. Acesta a fost marcat de pandemie, care a avut un efect direct în economie”, a mai spus Violeta Alexandru.

Revista Presei