Înșelătorie gravă! Mare atenție la ce tipuri de măști cumpărați. Ce modele sunt ineficiente

masca sanitara

ANPC avertizează că pe piața măștilor de protecție se întâmplă o înșelătorie de zile mari. În urma testelor, 32 de tipuri de măști s-au dovedit a fi ineficiente în a proteja împotriva COVID-19.

„ATENŢIE: Câteva modele de măşti aflate pe sistemul de alerta rapida RAPEX privind produsele periculoase.Capacitatea totală de filtrare a măştilor este insuficientă, iar măştile nu se adaptează corespunzător la faţă.

În consecinţă, o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin măşti, sporind riscul de infecţie în cazul în care nu este combinată cu măsuri de protecţie suplimentare. Nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie”, a scris Paul Anghel pe Facebook.

Când vom putea renunța la purtarea măștii?

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că în această vară am putea scăpa de obligația de a purta mască de protecție.

„S-ar putea renunţa în funcţie de evoluţia pandemiei. Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie – august, să ajungem la o viaţă normală. Urmează să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val,” a declarat Nelu Tătaru.

 

Revista Presei