Iohannis a dezvăluit totul. I s-a greșit numele. Care era numele său, de fapt

Președintele Iohannis a rupt tăcerea. Șeful statului a vorbit, în trecut, despre numele său și despre părinții săi. Oficialul a dezvăluit că numele său este greșit.

Cum se scrie corect numele președintelui?

Klaus Iohannis a dezvăluit că un funcționar i-a greșit numele. Iohannis se scrie cu J. Numele părinților săi se scrie cu J, de asemenea.

„Nu mi s-a părut necesară, e o procedură birocratică ceva mai complicată și chiar dacă cunosc pe cineva la primărie am preferat să las lucrurile așa”, spunea președintele.

„Sunt cetățean român get-beget și numai cetățean român. Nu am avut și nici nu mi-am dorit o altă cetățenie. Bănuiesc că lumea a crezut că am cetățenie germană, ceea ce nu este cazul. Nu am dorit-o, nu mi-o doresc, sunt foarte mulțumit cu cetățenia mea română”, mai precizat Iohannis.

Cine sunt părinții lui Iohannis?

Părinții lui Iohannis se numesc Susanne și Gustav Heinz Johannis. Aceștia sunt sași transilvăneni și s-au stabilit în Germania, încă din 1992.

Sunt la pensie și locuiesc la Würzburg, în Bavaria.

Au fost oameni simpli, mama sa a fost soră medicală, iar tatăl său a fost tehnician la o firmă din Sibiu.

„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie. Părinţii mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a scris președintele în cartea sa ”Pas cu pas”.

Revista Presei