Ion Țiriac, fascinat total de o sportivă româncă! „Se vede pe limba ei…”

Nu doar Simona Halep sporește brandul de țară al României prin performanțele sale apreciate la nivel internațional, ci și Cristina Neagu. Cea mai bună handbalistă din lume a participat la lansarea documentarului despre viața ei, „Cristina Neagu: un 8 de neoprit”, iar invitat de cinste a fost și Ion Țiriac.

Acesta s-a arătat impresionat de singura handbalistă din istorie care a primit de patru ori titlul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume și a felicitat-o pentru tot ceea ce a reușit ea.

„Trebuie să ai o voință iesită din comun, anormală! Să treci peste toate astea, să ajungi unde ai ajuns! Sunt convins că, dacă s-a recuperat ca lumea, va reveni la cel mai înalt nivel. I-am zis să-și mai ia o lună decât să riște. Se vede pe limba ei, pe fața ei că arde să intre pe teren! Eu am fost privilegiat că am avut ocazia să cunosc încă o româncă în acest fel și le mulțumesc pentru toate bucuriile aduse românilor!”, a spus Ion Țiriac, după întâlnirea cu Neagu.

A confundat-o cu Halep

Ion Țiriac a făcut și o mică gafă în discursul său, dar a încercat să facă uitată eroarea. Cu gândul la Simona Halep, președintele Federației Române de tenis a numit-o pe Cristina Neagu, Cristina Halep.

„Respectul meu pentru personajul Cristina Halep. S-a vorbit foarte mult despre aceste infortune sau accidentări”, a spus Ion Țiriac, fără a-și mai corecta scăparea.

Vezi și Fata care a schimbat lumea! Cum a intrat geniala Cristina Neagu în Cartea Recordurilor! O poveste care inspiră

 

Recomandările VoxBiz

Loading...

Revista Presei