Ipoteză-șoc despre complicele lui Gheorghe Dincă! „A fost forțat.” Mama Luizei, prima reacție în scandal

Ipoteză șocantă în scandalul apărut în dosarul Caracal, după reținerea celui despre care se spune că este complicele lui Gheogrhe Dincă. Mama Luizei a avut o primă declarație despre acesta. 

Astfel, mama Luizei spune că îl știe pe bărbat și este de părere că a fost forțat să recunoască. 

„Nu știu cât este de adevărat. Persoana asta de 46 de ani are declarația la dosar. Noi ieri (marți – n.r.) am văzut dosarul, dar nu știu cât poate fi de adevărat. Omul acesta, până acum de ce n-a declarat? Într-adevăr, scrie omul ars, cum îl cheamă… Nici nu mai știu cum îl cheamă. Sunt bulversată. E vecin cu Dincă, da. L-am mai văzut. Nici nu știu cum să spun… Acesta e un om care bea, nu știu cât poate fi de adevărat. Probabil cineva l-a forțat, nu știu. Fane, Fane îl cheamă.

Pentru noi, orice pistă e importantă, dar nu știu cât poate fi de adevărat. De ce n-a declarat până acum? Nu m-am întâlnit cu el, dar noi am stat în Caracal 20 de ani. Eu știu că omul acesta era un om care bea. El e ars pe mâini.

Eu nu mai știu ce a declarat că a făcut, nu mai țin minte. El mergea prin curtea lui Dincă. Asta îmi amintesc că a declarat, dar când s-a ars la mâini nu-mi aduc aminte, în declarație, ce a scris.

Trebuie să citesc iar să văd despre ce e vorba. Noi am studiat abia 19 dosare. Toate sunt 30. Am citit declarația din dosar. Că îl cheamă Fane, dar nu că a violat-o pe Luiza. Asta nu pot confirma că ar fi scris așa ceva. Declarația lui este la dosar. Am dat peste o declarație de-a acestui Fane cu mâinile arse”, a declarat, pentru Mediafax, Monica Melencu, mama Luizei.

Cine este complicele lui Dincă 

„Inculpatul, în vârstă de 46 ani, a intrat în atenţia DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la Structura centrală, iar în acest moment vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta”, a declarat procurorul şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu.

„La explicaţiile oferite de către Gheorghe Dincă, în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreţine relaţii sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să îi permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Luiza Melencu. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, Gheorghe Dincă a fost de acord.

Astfel, în aceeaşi zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violenţă fizică şi verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate”, a spus procurorul şef adjunct al DIICOT.

Citește și:

Loading...

Revista Presei