Ipoteză-șoc despre pensiile din România! Ministrul Muncii lansează acuzații explozive

Noul ministru al Muncii a lansat o ipoteză șocantă cu privire la recalcularea pensiilor, care are întârzieri și de câte 6 luni, deși termenul legal este de 45 de zile. 

Ministrul spune că, în opinia sa, aceste întârzieri au fost deliberate, pentru că PSD nu a vrut să-și asume implicațiile financiare.

„Constat că persistă o problemă serioasă în Alba Iulia, 43% din numărul de 8.767 de dosare astăzi restante în recalculare provin din Alba. Situația este delicată la Alba Iulia, înțeleg că trenează de 5 ani de zile, de când o parte dintre angajați au fost implicați într-o serie de activități suspecte de corupție și lucrurile sunt în continuare în desfășurare. Situația nu a fost rezolvată în acești 5 ani, deși se cunoșteau problemele din Alba, nu mă surprinde”, a spus Violeta Alexandru.

PSD a făcut-o intenționat

„Faptul că am cerut respectarea termenului legal și m-am implicat personal pentru a cere periorid situații privind modul în care se recuperează întârzierile mi-a ridicat următoarea situație pe care o voi prezenta în ședința de guvern: este vorba despre generarea prin încheierea dosarelor de recalculare a nevoii de a primi fonduri suplimentare în vederea acoperirii acestor costuri.

Înclin să cred că problema fiind cunoscută de mai multă vreme – sunt dos întârziate de jumătate de an, de peste un an – înclin să cred că a fost o strategie deliberată de a se prelungi perioada finalizării recalculării acestora tocmai pentru că urmează să fie implicații financiare pe care PSD nu a dorit să și le asume”, a mai spus Violeta Alexandru.

Citește și:

Loading...

Revista Presei