Jaful secolului! Germania pradata de 1 miliard de euro

Experții avertizează că săbiile încrustate cu diamante și brosele cu un design complex, furate din seiful unui palat din Germania, ar putea să nu mai fie recuperate niciodată. Obiectele, care fac parte dintr-o colecție creată în anul 1723 de către conducătorul Saxoniei, Augustus cel Puternic, au fost vizate de hoți luni dimineață, acestea având o valoare mare pe piață neagră, ele fiind descrise “de neprețuit”.

Marion Ackermann, șefa muzeelor de stat din Dresden, descrie că separarea operelor de artă de către hoți și vinderea lor pe bucăți, ar însemna un dezastru pentru valoarea lor istorică, iar astfel s-ar pierde pe veci însemnătatea lor istorică.

“Vorbim aici despre elemente cu o valoare inestimabilă de artă cultural-istorică, pe care nu putem pune o valoare exactă pentru că sunt de neprețuit.”

Poliția a făcut publice mai multe fotografii cu bijuteriile furate și a făcut apel către populație să raporteze dacă văd obiectele furate.

Luni, în zorii zilei, hoții au pătruns în seiful din clădirea germană, după ce incendiul din aprorierea seifului din Dresden, a condus către oprirea sistemului de alarmă a muzeului.

O inspecție a muzeului a arătat ulterior că o serie de articole din cele trei seturi de bijuterii cu diamante raportate ca fiind furate, nu au fost furate. De asemenea, alte șapte seturi care care alcătuiesc colecția au fost neatinse de către hoți.

Hoții au reușit să obțină acces la o vitrină care conținea aproximativ 100 de obiecte, a comunicat poliția.

Marion Ackermann le-a spus reporterilor că a rămas “șocată de brutalitatea spargerii”, adăugând că infractorii ar fi scăpat cu mult mai multe bijuterii dacă obiectele nu ar fi fost atât de bine securizate.

Ministrul de artă din Saxonia, Eva Maria, a declarat că obiectele furate sunt “într-o anumită măsură bijuteriile coroanei regilor săsești” și că “aparțin Saxoniei”.

Art Recovery Internațional, care se descrie ca o “grupare underground” în lumea artei, a spus că muzeele precum Green Vault au fost “luate în vizor de către bandele criminale barbare care topesc aurul și scot pietrele prețioase fără a ține seama de importantă lor istorică și culturală.”

Fondatorul companiei, Christopher Marinello, a declarat pentru BBC că jaful din Dresta a fost “un furt de proporții epice”.

Publicația germana Bild a scris că hoții ar fi sustras bijuterii în valoare de peste 1 miliard de euro.

“Această colecție cuprinde bijuterii și obiecte de artă care conțîn aur, diamante, pietre prețioase și rubine”, a spus domnul Marinello.

“Imediat am realizat că aceste obiecte de artă or să fie topite, dezansamblate și că niciodată nu le vom mai vedea intacte.”

Jaful este încă în curs de investigații, iar valoarea totala obiectelor de artă furate nu a fost încă raportată de către oficiali.

Cum au reușit hoții să fure obiectele de artă ?

La ora 5:00 AM, pompierii au fost chemați să intervină la un incendiu izbucnit la un transformator din aproprierea clădirii din Dresden.

Hoții, au reușit să între în clădire printr-o fereastră aflată la parter, după ce au scos o parte din grilajul de fier.

Poliția crede că o pană de curent provocată de incendiul de la transformator a dezactivat sistemul de alarmă al muzeului. Ei examinează înregistrările sistemului CCTV, care arată doi suspecți pierzându-se în întuneric.Totuși, ei cred că este posibil sa fi fost implicate mai multe persoane în jaf.

La câteva ore după jaf, poliția a găsit o mașină arzând si cred că ar fi fost folosită de către hoți la jaf.

Dna Ankermann, a afirmat că serviciul de pază era pe poziții în acea noapte.

Ce conține Green Vault?

Green Vault găzduiește o colecție impresionantă de obiecte de artă, în opt camere din vechiul palat regal “Residenzschloss”.

În timpul celui de al II-lea război mondial, trei camere au fost distruse de bombardamentele Aliate, ca după război, muzeul să fie restaurat la gloria să anterioară.

Muzeul își are denumirea de “Green Vault”, deoarece unele camere sunt vopsite în verde.

Cele mai valoroase obiecte din colecție se află în secțiunea istorică a palatului de la parter.

Există aproximativ 3.000 de articole de bijuterii și alte comori decorate cu aur, argint, fildeș și perla. Acestea includ o figurină acoperită cu smaralde și un safir de 648 de carate – un dar regal al țarului rus Petru cel Mare.

Una din cele mai valoroase bijuterii este un diamant verde de 41 de carate aflat în prezent în New York.

Colecția a fost fondată de Augustus cel Puternic. El fiind un boier al Saxoniei, un prinț german îndreptățit să ia parte la alegerea împăratului – și mai târziu rege al Poloniei.

** Imaginile sunt preluate de la Agenția Reuters.

Citește și:

Loading...

Revista Presei