Kanal D a dat lovitura cu noul reality show, Survivor România. Primul episod a fost difuzat sâmbătă, 9 ianuarie, începând cu ora 20.00, iar cifrele au fost un record absolut. Niciodată până acum postul turc nu a mai bifat o asemenea reușită. Se pare că producătorii au ales foarte bine de data aceasta cele două echipe și timp de două ore, două milioane de români au stat cu ochii pe Kanal D.
Vârfurile de audiență au atins chiar și 2.4 milioane. Doar Românii au talent mai reușea asemenea cifre. Rezultatul este și mai senzațional, prin comparație cu Pro Tv și Antena 1, care au încasat cea mai mare umilință din ultimii ani. Ambele au avut cifre de două ori mai mici.
Pe parcursul celor trei ore de Survivor România, Antena 1 a difuzat două filme: „Bambi” (de la 20:00) și „Câinii zăpezii” (de la 21:15, iar Pro TV – Serialul românesc „Profu” (de la 20:00) și filmul „Godzilla” (de la 21:45). Antena 1 a avut o audiență de doar 846.000 de persoane, în timp ce Pro Tv a stat și mai rău, doar 806.000.
Și pe publicul comercial, tot Kanal D cu Survivor România a fost pe locul 1, tot cu cifre duble. Prezența unor artiști cu foarte mulți fani pe Youtube ar putea fi motivul pentru acest succes fulminant. Jador și Culiță Sterp fac parte din echipa Faimoșilor și ambii au foarte mulți susținători.
Anul trecut, debutul Survivor România a însemnat doar 1,5 milioane de telespectatori și locurile 2 și 3 pe publicul național și comercial. Acum iată că turcii de la Kanal D au dat cu adevărat lovitura, iar surprizele vor continua.
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 2.003.000 | 11.3 | 23.5 |
2 | Antena 1 | 846.000 | 4.8 | 9.9 |
3 | Pro TV | 806.000 | 4.6 | 9.5 |
4 | Romania TV | 625.000 | 3.5 | 7.3 |
5 | Antena 3 | 428.000 | 2.4 | 5.0 |
6 | TVR 2 | 380.000 | 2.2 | 4.5 |
7 | TVR 1 | 360.000 | 2.0 | 4.2 |
8 | Prima TV | 211.000 | 1.2 | 2.5 |
9 | Realitatea Plus | 170.000 | 1.0 | 2.0 |
10 | Pro Cinema | 157.000 | 0.9 | 1.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.