Karina, fiica de 18 ani a lui Mihai Gâdea surprinsă în ipostaze neașteptate. Ce făcea aceasta, de fapt în Dubai

01 ian. 2021
Karina, fiica de 18 ani a lui Mihai Gâdea surprinsă în ipostaze neașteptate. Ce făcea aceasta, de fapt în Dubai
Karina Gâdea, fiica lui Mihai Gâdea/ Sursa foto: Instagram k.sworld

Karina Maisha Gâdea este fiica celebrului realizator Antena3, Mihai Gâdea și a împlinit în luna august 18 ani. Tânăra este extrem de frumoasă și este pasionată de muzică, fotografie și modă. Până nu demult, ea avea contul de Instagram, k.swrold, privat, dar de câteva zile l-a făcut public, astfel că de acum toată lumea îi poate vedea postările extrem de incitante.

Astfel am aflat că vacanța de iarnă și-a petrecut-o în Dubai și că îi plac senzațiile tari. Aceasta a fost într-un safari și a postat imagini de acolo, afișând un zâmbet larg, semn că i-a plăcut expediția. Însă Karina nu a fost singură, ci însoțită de părinții ei și probabil și de alți prieteni.

Karina Gâdea, în Dubai, experimentând senzații tari în deșert/ Sursa foto: Instagram k.sworld

Noaptea dintre ani și-au petrecut-o toți într-o locație inedită din Dubai, iar Karina cu siguranță a atras atenția tuturor cu ținuta ei superbă, o rochie unică de culoare aurie, în care arăta ca o adevărată prințesă. Mihai Gâdea a postat și el imagini împreună cu fiica lui, de care este în mod cert foarte mândru.

Karina Maisha Gâdea a impresionat pe toată lumea cu vocea ei

Ceea ce puțini probabil își mai amintesc este că fiica celebrului realizator tv a fost în prim plan în urmă cu patru ani, după ce aceasta a lansat un videoclip, o piesă la un cover, Somewhere only we know. Toată lumea a fost impresionată de vocea ei extrem de clară și suavă și de modul în care Karina trăiește muzica, reușind să transmită foarte bine emoțiile pe care le trăiește.

Karina, de Revelion în Dubai/ Sursa foto: Instagram K.sworld

De altfel, aceasta are de unde să moștenească talentul, întrucât atât tatăl ei, Mihai Gâdea, cât și bunicii ei au voci foarte frumoase. Foarte mulți i-au recomandat atunci să urmeze acest drum al muzicii pentru că este extrem de talentată. Chiar dacă în ultimii ani nu a mai scos nicio piesă, dedicându-se total școlii, nu este exclus să o vedem în curând pe Karina, care acum are 18 ani, revenind pe piața muzicală. Cu siguranță se va bucura de mult succes, întrucât are toate ingredientele necesare ca să reușească în această industrie.