Lavinia Pârva, dezvăluiri fără perdea! Ce a făcut soția lui Ștefan Bănică: Schimbare de proporții

Lavinia Pârvu s-a decis să facă dezvăluiri fără perdea. Iritată de zvonurile care au apărut în spațiul public, soția lui Ștefan Bănică a rupt tăcerea. A vorbit despre schimbarea de proporții din viața ei.

Lavinia Pârva a reacționat pe pagina personală de Instagram. Solista neagă faptul că și-ar fi făcut vreo operație estetică.

Dezvăluirile Laviniei Pârva

Bruneta admite însă că se află în plin proces de remodelare și rejuvenare facială, lucru evident deja la nivelul buzelor. Lavinia Pârva și-a revenit spectaculos după sarcină, iar acum are o perioadă foarte activă pe rețelele sociale, unde promovează foarte multe produse cosmetice.

Vedeta a recunoscut, recent, că se află în mijlocul unui proces de remodelare și rejuvenare facială. Dezvăluirea vine în contextul în care în spațiul public au apărut mai multe informații că Lavinia ar fi apelat la chirurgia estetică. ”În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și sunt alături mine, să explic această schimbare de imagine!

În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am facut publice de fiecare dată! În al doilea rând, menționez că tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că a avea grijă de tine este un simț pe care orice femeie ar trebui să il dețină! Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place ca lumea să vadă acealași lucru!”, a scris Lavinia pe Instagram.

Loading...

Revista Presei