Lidia Buble, dezvăluiri despre abuzurile la care a fost supusă: „M-a bătut de față cu toți”

14 iun. 2020
Lidia Buble, dezvăluiri despre abuzurile la care a fost supusă: „M-a bătut de față cu toți”

Lidia Buble și Răzvan Simion au pus punct poveștii lor de dragoste care a durat nu mai puțin de 5 ani. Artista nu stă însă departe de ochii presei. Ba mai mult, aceasta a scandalizat opinia publică după cele mai noi declarații în care recunoaște abuzurile la care a fost supusă. 

Lidia Buble a crescut într-o familie de penticostali, alături de 10 frați și surori. De curând, artista a vorbit despre tratamentele dure la care era supusă de către tatăl său.

Astfel, „ieșirile în decor” ale artistei erau aspru sancționate de către tatăl său, care nu ezita să-i acorde o corecție fizică de față cu colegii săi, dacă aceasta se făcea vinovată de mici greșeli copilărești.

Mai mult decât atât, artista era obligată să ajungă acasă maxim la ora 10. Potrivit Lidiei Buble, nu de puține ori s-a întâmplat ca, depășind ora de intrat în casă, să fie nevoită să doarmă afară, pe preșul din fața ușii.

„Mi s-a întâmplat de multe ori să dorm pe preș. Dacă întârziam peste ora 10, auzeam: du-te de unde ai venit!”, a spus Lidia într-o emisiune TV, potrivit cancan.ro.