Limbajul trupului. Expertul Albert Scheflen explică cum poți recunoaște că cel din fața ta este îndrăgostit de tine. Gesturile pe care trebuie să le urmărești

Doctorul Albert Schelflen este unul dintre cei mai renumiți experți în interpretarea limbajului trupului. Acesta a explicat cum ne putem da seama dacă persoana din fața noastră nutrește sentimente pentru noi. Acesta a remarcat că atunci când suntem în compania unei persoane de sex opus, trecem prin schimbări psihologice la nivel subconştient.

Încordarea corpului este semnalul principal, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor. Practic, în eventualitatea unui contact sexual, ne ascundem burta, iar trupul nostru ia o poziţie fermă, tinerească. Bărbaţii îşi scot în evidenţă mandibula şi îşi umflă pieptul, pentru a afișa o poziţie dominantă. Femeile interesate de cel din fața lor îşi pun în relief sânii, înclină capul într-o parte, îşi trec mâna prin păr sau îşi expun încheieturile mâinilor, astfel încât să pară supuse.

Cum induc femeile în eroare bărbații

Femiele încearcă să transmită mesaje subtile prin care să-și manifeste interesul pentru sexul opus, doar că majoritatea bărbaţilor nu prea ştiu cum să interpreteze aceste gesturi. Și de multe ori o fac pe invers. Mai multe studii, prezentate și de csid.ro  arată că aceştia au tendinţa să confunde comportamentul amical şi zâmbetele cu interesul sexual. Bărbaţii au de 10 până la 20 de ori mai mult testosteron decât femeile, ceea ce îi face să fie supuşi la o cu totul altă presiune sexuală decât ele, așa că de multe ori interpretează totul în acest sens.

Când cunosc bărbat pe gustul lor, femeile au tendința de a face gesturi subtile, dar de multe ori amăgitoare, pentru a-i testa acestuia potenţialul. Doar că aceste semnale ambigue şi sporadice, cu rolul de test și totodată de forțare a sexului opus să facă primul pas, are de multe ori efectul invers.  Neînțelegând exact ce dorește femeia din fața lui, de teama respingerii, bărbatul alege să nu o mai curteze.

Citește și:

Loading...

Revista Presei