Lovitură dură pentru Andreea Bălan! George Burcea o atacă din nou pe fosta soție, după ce și-a destăinuit iubirea pentru Viviana Sposub

George Burcea Viviana Sposub

Lovitură dură pentru Andreea Bălan! George Burcea și Viviana Sposub și-au dus relația la următorul nivel, amandoi spunându-i „Te iubesc” celuilalt. Actorul însă nu a ratat momentul și a lansat noi ironii la adresa fostei sale soții, Andreea Bălan. 

Relația lui George Burcea cu Viviana Sposub a devenit una extrem de serioasă, cei doi făcându-și mai multe planuri împreună.

Cei doi îndrăgostiți s-au mutat împreună, după ce s-au infectat cu COVID-19 și susțin că se potrivesc atât de bine încât nu se pot abține să-și facă planuri împreună.

Viviana Sposub a marcat și o premieră în relația sa cu George Burcea, fiind pentru prima oară când face primul pas și îi spune prima partenerului său „Te iubesc”.

„I-am spus lui George ”te iubesc” și a fost prima dată când eu am făcut asta prima, într-o relație. Nu știu ce mi-a făcut de m-am îndrăgostit așa rău, dar cred că așa a trebuit să fie. El este luptătorul meu. Vrem să construim împreună, pentru că avem deja câteva ceva în cap și lucrurile se vor întâmpla așa cum trebuie”, a menționat Viviana Sposub.

George Burcea este cel puțin la fel de îndrăgostit de partenera sa. Cu toate acestea, actorul nu a ratat ocazia pentru a lansa noi săgeți către Andreea Bălan. Acesta a declarat că se bucură mult pentru că a întâlnit-o pe Viviana Sposub și că mereu și-a dorit să aibă o parteneră cu care să facă treabă bună pe toate planurile, semn că acest lucru îi era imposibil de realizat cu Andreea Bălan:

„Mi-am dat seama de ce simte ea pentru că sentimenele mele erau reciproce. Am avut de la început și avem o conexiune puternică și ne dorim să ne dezvăltăm frumos. Mă bucur foarte mult că ne-am întâlnit. Credem că orice lucru se întâmplă cu un scop.

Îmi doresc acum să fim sănătoși, să formăm o echipă puternică, să dezvăltăm lucruri frumoase, pentru că mereu am căutat să am un partener cu care să pot să fac o treabă minunată pe toată planurile, și să fim fericiți. Îmi doresc să ne găsim liniștea, fericirea, înțelegerea și să constrium minunat împreună. Te iubesc!”, a spus și George Burcea în cadrul unei emisiuni TV.

 

Revista Presei