Lovitura supremă pentru Pro TV! Nu se aștepa nimeni la așa ceva. Este premieră istorică

Lovitură fără precedent încasată de Pro TV. Antena 1 a reușit o performanță istorică, depășind emisiunea cu care Pro TV și-a spulberat audiența de fiecare dată. 

A fost pentru prima dată când show-ul iUmor a fost peste Vocea României, pe două target-uri (inclusiv pe publicul tânăr, zona pe care Pro TV e cel mai greu de depășit), scrie paginademedia.ro.

Astfel, Antena 1 a fost lider la nivel național și pe publicul comercial, pe intervalul de intersecție al show-urilor Vocea României și iUmor (20.30 – 22.10).

Ediție specială cu „roast-uri”

Emisiunea de la Antena 1 a avut o ediție specială, cu „roast-uri”, în care jurații au fost ironizați de vedetele invitate, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol sau Marian Godină.

Pe publicul național, peste 1,5 milioane de persoane erau pe Antena 1, în timp ce pe Pro TV erau aproape 1,4 milioane de persoane.

Pe publicul comercial Antena 1 a fost, de asemenea, pe prima poziție, pe intersecția iUmor – Vocea. Aproape 370.000 de telespectatori a fost media postului (23,5% cotă de piață). În același timp, Pro TV a avut o medie de 350.000 de privitori (22,4% cotă).

Citește și:

Loading...

Revista Presei