Mădălina Ghenea, decizie radicală! Motivul pentru care a părăsit România împreună cu fiica ei

După despărțirea de milionarul Matei Stratan, Mădălina Ghenea încearcă să-și refacă viața. Cei doi au avut probleme în cuplu, încă de când aceasta era gravidă. Se pare că partenerul ei de viață ar fi înșelat-o cu una dintre prietenele sale și deși au fost încercări de împăcare, până la urmă, ruptura a fost una definitivă.

Ajunsă în Italia când avea doar 14 ani, Mădălina Ghenea s-a obișnuit repede cu viața din Peninsulă și s-a înțeles atât de bine cu oamenii locului, încât acum își dorește același stil de viață și pentru fiica ei. Așa că a ales să revină în țara ei adoptivă, Italia și vrea să-și crească acolo copilul.

Deși Charlotte abia a împlinit 2 ani, mama ei îi vorbește foarte mult în italiană, pentru ca micuța să învețe limba înainte de a o înscrie la grădiniță, scrie Libertatea. Actrița vrea să-și transforme fiica într-o „italiano vero”, însă nu vrea nici să-și uite rădăcinile, așa că are grijă să îi vorbească și în română. Astfel, Charlotte va putea interacționa lejer cu tatăl ei și cu bunicii, când se vor revedea.

Matei Stratan a rămas în România

Matei Stratan nu reușește să lege o relație pe termen lung. Acesta și-a mai anulat o nuntă, deși avusese o relație de lungă durată cu Andreea Joița, prezentatoare la Antena 1. Nici cu Mădălina Ghenea nu a putut rămâne prea mult timp legat și și-a reluat deja viața obișnuită, de crai de Dorobanți.

Când locuia cu celebrul fotomodel, el vorbea cu fiica sa în limba engleză și dorea ca aceasta să știe de mică cea mai populară limbă din lume. Acum, însă va trebui să se mulțumească în a-i vorbi în limba română pentru că momentan micuța pare să aibă alte priorități lingvistice.

Loading...

Te-ar putea interesa și: