Nimeni nu a stiu asta pana acum. Care a fost primul său job al lui Mircea Badea: „Mama era disperată!”

Toată lumea îl cunoaște pe Mircea Badea, însă foarte puțini oameni au informații despre el. Prezentatotul emisiunii În gura presei de la Antena 3 a vorbit despre trecutul său, în cadrul unui interviu la EVZ TV. 

Mircea Badea a povestit că a intrat în presă ca portar la Radio Total.

„Muream de foame, la propriu. Eram portar la o casă de schimb valutar din fața magazinului Eva. Mama era disperată,” a povestit Mircea Badea.

Prima relatare pe care a făcut-o ca jurnalist a fost despre alba-neagra. Astfel, a ajuns Mircea Badea reporter.Prezentatorul Antenei 3 a povestit cum a fost dat, ulterior, dat afară de Nistorescu, pentru ca mai apoi să se angajeze la Tele 7 ABC.

Întrebat ce s-a întâmplat, de fapt, cu Oreste Teodorescu și care mai este relația dintre ei, Badea a ținut să clarifice că nu are nimic nou de spus față de declarațiile pe care le-a făcut până în prezent, pentru că „eu, în ecuația mea personală, eu l-am condamnat la moarte. Pentru ce-a făcut el, nu există decât pedeapsa cu moartea.”

Mircea Badea a ținut să clarifice că declarațiile sale nu sunt o amenințare, ci doar „o metaforă”.

Loading...

Revista Presei