Marele secret al Nadiei Comăneci! Ce nume ar fi avut în momentul în care a fugit din țară

Au ieșit la suprafață detalii incredibile din viața Nadiei Comaneci. Fosta campioană ar fi avut un alt nume în momentul în care a fugit din România, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.

Este vorba despre o teorie explozivă, potrivit căreia, Nadia ar avea origin maghiare, de fapt.

Din cauza presiunilor de la acea vreme, Nadia a decis să fugă din țară. Evenimentul avea să șocheze pe toată lumea.

„Evenimentul a şocat, dar în acelaşi timp era evident că era parte a unui scenariu mare. Să treacă ilegal graniţa un Erou al muncii socialiste decorat cu medalia de aur Secera şi ciocanul era o lovitură de imagine. Tot cam atunci, un grup de români, vreo două familii cu copii, a cerut azil politic la Sofia şi sprijin să ajungă în Vest, ceea ce s-a dat imediat, cu mare publicitate internaţională. Era în desfăşurare o campanie amplă în presa internaţională, la care s-au raliat şi ziarele oficiale ale partidelor comuniste din ţările vecine. În orice caz, prietenul mamei a fost bine ales de CIA, îndeplinindu-şi bine misiunea”.

Cum a reacționat mama Nadiei?

„Nadia îşi serbase cu câteva zile înainte ziua de naştere, dar n-am ştiut ce plănuieşte. Parcă pe 30 noiembrie a venit la mine fiul meu Adrian. M-a luat pe ocolite, mi-a spus să stau jos şi mi-a zis că Nadia a fugit şi că nu mi-a spus nimic ca să mă protejeze. Apoi, am aflat treptat de la Europa Liberă ce-a făcut, cum a fugit şi pe unde a ajuns. Bineînţeles că Securitatea m-a vizitat ca să vadă ce ştiam. Într-o zi m-au ţinut vreo 8 ore la ei tot încercând să scoată ceva de la mine, dar n-au avut ce. Eu am mers pe aceeaşi declaraţie de la început până la sfârşit. Mi-au pus sechestru pe nişte lucruri, însă mai mult nu mi-au făcut. Acum, Dumnezeu ştie ce s-ar fi întâmplat mai târziu dacă nu venea Revoluţia”, spune Ştefania Comăneci.

Atunci, mai multe publicații străine au spus că Nadia este de origine maghiară.

Potrivit rapoartelor Securităţii, în decembrie 1989, ziarele suedeze Dagens Nyheter şi Svenska Dagbladet, precum şi alte posturi de radio şi tv din Suedia, menţionau „originea maghiară” a Nadiei, despre care scriau că se numeşte „Ilona Kemenes”. Pe 28 noiembrie 1989, Radio Kosshut din Budapesta anunţa că sportiva de etnie maghiară Anna Kemenes a fugit din România: „Nadia Comăneci adică Nadia Kemenes, se află la Ambasada SUA din Berna, de unde va emigra în Statele Unite (…)”.

Conform GSP, ideea potrivit căreia Nadia Comăneci este de origine maghiară a fost lansată în vara 1976. În cartea sa, „România trădată”, scriitorul şi jurnalistul Constantin Mustaţă (decedat în 2013) nota că personajul care a lansat această poveste a fost Paul Pilisi, un maghiar stabilit în Canada, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Quebec.

Pilisi susţinea că Nadia Comăneci era unguroaică de origine şi că numele său ar proveni din anagramarea numelui real care, de fapt, ar fi fost Anna Kemenec.

În „România trădată”, Constantin Mustaţă spune că în vara-toamna 1976 prin Montreal a circulat un certificat de naştere care „atesta” originea maghiară a Nadiei Comăneci, „fluturat pe la toate televiziunile şi prin toată media, graţie eforturilor comunităţii ungureşti de acolo, dirijate de un profesor ungur de la Universitatea Laval din Quebec”.

Ce au scris ziarele?

El Mundo Deportivo se întreba dacă Nadia este româncă şi în acelaşi timp oferea răspunsul: „«Nu e!» Ziarul publica pe 23 octombrie 1976 un amplu material sub tilul „Este regina de la Montreal româncă?”.

Der Spiegel scria în numărul din august 1976 că „părinţii Nadiei, în vârstă de 14 ani, câştigătoare a 3 medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Olimpiada de la Montreal (…) sunt de origine maghiară. Anna Kemenes vorbea fluent ungureşte, iar talentul ei a fost descoperit în oraşul natal Gheorghe Gheorghiu Dej, la şcoala locală de gimnastică, si de atunci numele ei a fost românizat”.

Nadia a negat totul!

„Nu m-a întrebat nimeni despre aşa ceva până acum ! Oricum, nu e nimic adevărat în toată povestea asta. Eu respect pe toată lumea, indiferent de naţionalitate, dar nu am nici o conexiune cu maghiarii. Nu am pe nimeni de origine maghiară in familie. Zero legături!”, a spus Nadia.

Citește și:

Loading...

Revista Presei