Milioane de români, în stare de șoc! Pensiile, motiv de scandal în Guvern? Anunțul ministrului

27 apr. 2020
Milioane de români, în stare de șoc! Pensiile, motiv de scandal în Guvern? Anunțul ministrului

Pandemia de coronavirus a ucis deja sute de oameni în România, iar peste zece mii sunt infectați cu COVID-19. Pe lângă aceste probleme sanitare, România se confruntă și cu unele economice.

Odată cu acestea se pune și întrebarea dacă pensiile vor mai fi sau nu mărite cu 40% în septembrie.

Pensiile, motiv de scandal în Guvern?

Milioane de români sunt în stare de șoc. Măririle de pensii sunt în pericol. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, dă asigurări că majorările sunt prinse în bugetul pe 2020.

„Știu sigur că în acest moment ceea ce avem acum în buget inclus, chiar la rectificarea făcută acum scurtă vreme, indică o intenție clară, o determinare clară a Guvernului de a mări pensiile așa cum am spus de fiecare dată.

Nu pot să-l judec pe colegul meu pentru faptul că nu este atent la evoluția economiei și la încasări, dar din punctul meu de vedere nu există opțiunea ca pensiile să nu crească. Am convingerea că există această determinare.

Nu am în acest moment de ce să alertez populația pentru că nu s-a schimbat nimic. Banii au rămas în buget și determinarea o avem pentru ca pensiile să crească”, a spus Violeta Alexandru la România TV.

Totuși, premierul Ludovic Orban spune că o decizie legată de aplicarea legii care prevede majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie va fi luată în urma unei evaluări a resurselor bugetare şi atunci când autorităţile vor avea o imagine completă a situaţiei economice.

„Suntem într-o evaluare a situaţiei economice, într-o evaluare a resurselor bugetare pe care le vom avea la dispoziţie şi în mod clar vom lua o decizie când vom avea o imagine completă, pe măsură ce ne vom apropia de momentul respectiv”, a spus Orban, conform B1 Tv.

Acesta a precizat că Guvernul ia în calcul mai multe variante privind surse de finanţare a economiei. Ar putea fi vorba de împrumuturi la instituţii financiare internaţionale până la lansarea de titluri de stat sau accesarea de fonduri puse la dispoziţie ţărilor membre de către Uniunea Europeană.