Mișcarea momentului la Antena 1! O nouă vedetă apare pe micile ecrane. Fanii vor fi șocați

Antena 1

Surpriză de proporții la postul de televiziune Antena 1. O nouă vedetă intră în scenă și va ocupa locul de jurat în noul sezon X Factor. Este mișcarea momentului. Fanii solistului vor fi șocați.

Florin Ristei, fostul concurent de la Asia Express va fi jurat în noul sezon X Factor. Această mișcare a fost făcut după ce emisiunea ”Prietenii de la 11” va fi scoasă din grijlă.

Artistul îi va avea colegi pe Delia, Loredana și Ștefan Bănică.

Potrivit Libertatea, filmările pentru noul sezon ar urma să înceapă în zilele următoare, cu noua formulă.

Se întoarce de unde a plecat

Florin Ristei a devenit cunoscut la trupa Amicii, care a participat în urmă cu 7 ani la X Factor. Acesta a făcut parte din echipa Deliei, iar în 2013, artistul a câștigat premiul de 120.000 de euro și a plecat acasă cu trofeul X Factor.

”Vreau să uite lumea că am cântat cândva în trupa Amicii, este un concurs și abia acum o să-mi măsor puterile”, spunea Florin Ristei la acel moment.

Revista Presei