”Mulți oameni se îngrașă din cauză că mănâncă salate!” Un medic din România răstoarnă tot ce știai despre slăbit

Doctorul Alin Popescu este medic primar în medicină sportivă, medic cu multiple preocupări în zona de nutriție și în promovarea unui stil de viață sănătos. Acesta răstoarnă tot ce se știa până acum despre slăbit

”Știu mulți oameni care se îngrașă din cauză că mănâncă salate. Salatele cu ouă, grăsimi, prea mult ulei, cu șuncă sau chiar salatele de fructe cu frișcă sau alte toppinguri nu sunt chiar ”prietenoase” cu silueta. În plus, degeaba mănânci pește la grătar sau salate, dacă mănânci la 1 noaptea”, spune medicul.

Alin Popescu este de părere că nu există alimente nocive, doar cantități prea mari, moduri greșite de preparare, ore nepotrivite la care sunt consumate.

”Poți mânca la prânz cam orice: paste, măr copt, pește, pizza, pentru că o felie de pizza o dată pe săptămână sau o clătită cu gem n-a omorât pe nimeni. Nu trebuie să fim fixiști și să ne abținem de la alimentele care ne plac și cel mai bine e să ne facem poftele la prânz, nu la cină”, mai spune doctorul Alin Popescu.

Loading...

Revista Presei