Nelu Tătaru a dat cea mai bună veste posibilă. Se întâmplă în doar o lună de zile

nelu tataru

Medicamentul minune care tratează coronavirusul într-un mod miraculos va ajunge în România într-un timp record. Este anunțul făcut chiar de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că medicamentul Remdesivir, folosit în Statele Unite ale Americii pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus, ar putea ajunge, după omologare, în aproximativ o lună în România.

Nelu Tătaru a fost întrebat despre testarea acestui medicament în SUA, la Spitalul Universitar din Chicago, asupra unui eşantion de 125 de bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19.

„Am văzut şi noi studiul din SUA. Sunt 125 de cazuri şi doar două decese. Urmărim să fie acreditat în Statele Unite, apoi să intre în comunitatea europeană şi îl putem prelua şi noi. Este un răspuns pozitiv (n.r. la Remdesivir) şi un răspuns care promite ca şi tratament electiv pentru coronavirus. Suntem într-o relaţie în care avem o discuţie cu cei care fac acest studiu. În măsura în care receptul este omologat, îl putem aduce în Comunitatea Europeană, va fi omologat şi la noi, şi apoi şi în România”, a afirmat Tătaru.

Întrebat despre o estimare în timp, ministrul a răspuns: „Să sperăm cam într-o lună”.

În cadrul unui studiu clinic efectuat la Spitalul Universitar din Chicago au fost evaluate 125 de persoane, dintre care 113 au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus şi tuturor li s-au administrat doze zilnice de Remdesivir, antiviral folosit până în prezent pentru a trata Ebola.

Doi pacienţi au murit, dar cei mai mulţi dintre ceilalţi au fost externaţi, întrucât simptomele lor s-au ameliorat considerabil, potrivit rezultatelor preliminare ale acestui studiu anunţate de publicaţia medicală Stat News.

Revista Presei