O nouă boală face ravagii în România! Tătaru a anunțat o nouă epidemie: 20.000 de îmbolnăviri

nelu-tataru_3786a77fac

În timp ce toată lumea stă cu ochii pe epidemia de coronavirus, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a ținut să vorbească despre o altă epidemie care este cât se poate de prezentă în România, cu 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. 

”Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeolă pe teritoriul Romaniei în care s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Nu trebuie să lăsăm garda jos, vaccinarea de rutină trebuie să continue în această perioadă deoarece avem obligația să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând”, a declarat Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.

„În plină pandemie realizăm cât de important este să existe vaccinuri pentru boli infecțioase și să le folosim în timp util pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu risc vital.

Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie sa fim conștienți că există încă alte boli transmisibile care pot afecta starea de sănătate a populației, în special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul”, a mai spus oficialul de la Sănătate.

Vaccinurile reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenție împotriva bolilor infecțioase, care contribuie la salvarea a 2-3 milioane de vieți anual, la nivel global, spune ministerul Sănătății.

Ce simptome are rujeola

În contextul în care în România rata de vaccinare a scăzut în ultimii ani, pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătății va achiziționa 3.000.000 de doze de vaccin antigripal pentru campania de vaccinare gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Virusul rujeolei este extrem de contagios și poate afecta până la 90% dintre persoanele vulnerabile. Boala este cauzată de Morbillivirus, din familia Paramyxovirus și se transmite pe calea aerului, prin tuse sau strănut.

Rujeola apare la 10-12 zile de la momentul infectării și încep să se manifeste prin ochi roșii, secreții nazale, tuse și febră mare, după care apare erupția cutanată.

Revista Presei