O nouă super vedetă a semnat cu Kanal D! Revine în prim plan! Pentru ce emisiune

reality-show-ul-exatlon-inlocuit-la-kanal-d-de-o-alta-emisiune-1-840×500

După o perioadă în care nu a mai apărut în prim plan prin muzică, acum artista a reușit să prindă un super contract cu Kanal D și sper să-și relanseze și cariera, care începuse foarte promițător. După eliminarea lui Emy Alupei de la Bravo ai stil! Celebrities, Xonia îi va lua locul și va fi și ultima concurentă care va intra în emisiune.

Gazda show-ului Ilina Vandici este cea care a făcut anunțul și care a prezentat-o foarte frumos pe cântăreața, care în trecut era mai mereu în trending. În ultima perioadă, însă a intrat într-un con de umbră și singura temă de discuție despre ea a fost fața umflată cu care s-a afișat în diverse emisiuni.

A apărut cu fața umflată, spunând că suferă de o boală

Deși s-a speculat că aceasta și-ar fi făcut o operație estetică și acum suportă consecințele intervenției, Xonia a negat acuzațiile și a mărturisit că suferă de o boală rară și că speră să se vindece în cel mai scurt timp. Acum arată bine și este recunoscătoare pentru lecțiile primite de la divinitate, pentru că spune ea, a învățat multe din ele.

„M-am regăsit spiritual prin tot ce mi s-a întâmplat, consider că a fost un ‘cadou’ din partea lui Dumnezeu pentru că m-a trezit să văd care sunt lucrurile importante în viață, de care am uitat. Mai exact, sănătatea”, a spus Xonia.

Colaborarea cu Kanal D o bucură foarte mult pe artistă și speră că va rămâne cât mai mult în emisiune și că va câștiga cât mai multă popularitate.

„Sunt foarte emoționată și, în același timp, mă bucur enorm să fiu aici, alături de voi!” au fost primele cuvinte pe care le-a rostit Xonia în cadrul primei întâlniri cu cei din emisiune.

Cine este Xonia

Loredana Sachelaru, pe numele de scenă Xonia este una din artistele care a debutat fulminant pe scena muzicală și la 14 de ani deja semnase cu o celebră casă de discuri. Colaborările cu vedete deja consacrate ca L. Balvin au propulsat-o în topuri și era o prezență nelipsită din platourile televiziunilor.

Xonia (31 ani) s-a născut la Melbourne, în Australia, din părinți români și a cochetat și cu modelingul. În 2010 a colaborat cu trupa românească de pop, Deepcentral, iar single-ul lor „My Beautiful One”  fost cea mai difuzată melodie a anului, conform Media Forest.

Revista Presei