O vedetă din România a ajuns la spital! I-au explodat silicoanele

O vedetă din România a ajuns la spital, în stare de urgență. După ce a venit din vacanță, aceasta a ajuns direct pe masa de operație. I-au explodat silicoanele.

Pentru că le avea de 13 ani, implanturile sale au expirat. Este vorba despre Raluca Dumitru, asistentă tv la Antena Stars.

„Aveam dureri, dar mai ușoare, încă de anul trecut, de prin vară. Am mers la medic, mi-a făcut un RMN, mi-a spus să revin după câteva luni la un nou control. Știam că, deja, implanturile mamare ale mele, care aveau 13 ani, sunt, să zic așa, expirate, dar cum mă dureau puțin și rar, am crezut că totul va fi ok”, a declarat Raluca Dumitru pentru wowbiz.ro.

Vedeta a trecut prin dureri groaznice

„Am mers din nou la medic, mi s-a mai făcut un RMN și mi-au spus că implantul mamar e spart, că a explodat practic. Nu mai puteam, aveam dureri groaznice după ce s-a spart implantul cu silicon, așa că, imediat, am mers la chirurg”, a mai declarat vedeta.

Cu această ocazie, Raluca a optat pentru niște implanturi mai mari.

fara descriere

M-am operat și am schimbat implanturile. Acum sunt mai mari, e adevărat, dar mi s-a explicat că era dificil să fie puse implanturi de aceeași dimensiune. Acum am 410 ml pentru fiecare implant, înainte aveam 300. Oricum, sunt fericită că nu s-a agravat și mai mult situația, dacă mai stăteam s-ar fi infectat, iar consecințele puteau fi dezastruoase, puteam chiar să și mor”, a spus Raluca Dumitru.

„Abia aștept să mă recuperez cum trebuie după operație, sunt chiar curioasă cum arată noile implanturi”, a explicat Raluca Dumitru pentru aceeași sursă.

Loading...

Revista Presei