Orașele renumite din UE care au interzis mașinile diesel. Urmează și București?

masini diesel

Scandalul Dieselgate, în care a fost implicat grupul Volkswagen în Statele Unite ale Americii, în anul 2015 a fost un moment cheie pentru industria auto. Din acel moment, practic a început o depreciere e pieței mașinilor diesel, iar marii producători au început să investească în autovehicule electrice.

Occidentalii au început să renunțe pas cu pas la mașinile pe diesel și nici românii nu au mai fost la fel de încântați ca până acum de acestea, astfel că doar o treime și-au mai achiziționat acest tip de autoturisme în ultima perioadă. Deși s-a vorbit mult despre interzicerea mașinilor diesel în București, acest lucru nu se va întâmpla prea curând, în schimb va exista o restricție pentru maşinile mai vechi de Euro 3 în zona centrală a oraşului, dar această interdicţie se referă la toate maşinile cu motoare termice.

În Europa, mai multe orașe importante au interzis parţial accesul maşinilor diesel în zonele centrale şi în aşa-numitele Low Emission Zones. În aceste zone accesul poate fi restricţionat permanent, pot exista zile sau perioade în care maşinile diesel sunt interzise, sau pot avea accesul permis după plata unei taxe de acces.

Care sunt oraşele în care maşinile diesel sunt acum interzise

Londra, Marea Britanie. În zona cu emisii ultra scăzute (ULEZ), accesul maşinilor diesel altele decât Euro 6 se poate face doar după plata unei taxe care, în cazul autoturismelor, este de 12,50 lire pe zi. Amenda pentru nerespectarea acestei reguli este de 160 de lire, sau 80 de lire dacă se plăteşte în 14 zile. Din 2021, ULEZ va fi extinsă la nivelul întregului oraş.

Bruxelles, Belgia. În zona cu emisii scăzute (LEZ) au acces doar maşinile cu motoare diesel Euro 3 sau mai noi. Din 2020, restricţia se va extinde la maşinile Euro 3, din 2022 la cele Euro 4, iar din 2025 vor putea circula doar cele Euro 6. Pentru maşinile înmatriculate în străinătate accesul este permis doar după înregistrarea maşinii pe site-ul https://lez.brussels, în caz contrar riscând o amendă de 150 de euro. Pentru vehiculele care nu sunt conforme (nu îndeplinesc măcar normele Euro 3) se poate plăti o taxă de acces de 35 de euro dar pentru cel mult 8 zile pe an. Amenda în cazul în care sunteţi surprinşi de camere în zona cu emisii reduse fără plata taxei de acces este de 350 de euro.

Stuttgart, Germania. Pe teritoriul oraşului Stuttgart, accesul este interzis maşinilor diesel, cu excepţia celor Euro 6 şi Euro 5. În zilele cu poluare ridicată, în Stuttgart pot circula exclusiv maşinile diesel Euro 6.

Paris, Franţa. În zona de circulaţie limitată (ZCR) pot circula doar maşinile diesel cu sticker Crit’Air 1, 2 sau 3 (de la Euro 4 în sus). Maşinile mai vechi au interzis de luni până vineri între orele 8:00 şi 20:00. Din 2020 restricţiile vor deveni mai aspre, iar zona pe care se aplică vor creşte. Pentru încălcarea acestei reguli se pot aplica amenzi cuprinse între 68 şi 375 de euro.

Milano, Italia. În zona cu trafic limitat (ZTL) accesul poate fi limitat în perioadele de iarnă pentru maşinile Euro 4 sau mai vechi, între orele 8:30 şi 18:30. De anul viitor, restricţiile vor funcţiona pe întregul teritoriu al oraşului Milano, de asemenea pentru maşinile diesel Euro 4 sau mai vechi.

Barcelona, Spania. În perioadele cu poluare mare, municipalitatea poate interzice accesul maşinilor diesel Euro 3 sau mai vechi de luni până vineri, în intervalul orar 7:00 – 22:00. Din 2020, restricţia va fi permanentă, iar din 2025 va fi extinsă şi la zona metropolitană.

Madrid, Spania. Maşinile cu motoare diesel produse înainte de 2006 nu mai au acces în zona centrală a oraşului. Amenda pentru încălcarea acestei restricţii este de 90 de euro.

Sursa: Promotor

Loading...

Revista Presei