Orașul interzis din Rusia! Unde se află și de ce nu apare pe hartă

Mulți am auzit despre orașul interzis al Rusiei, dar puțin știu povestea care se află, de fapt, în spatele acestuia. Ce este mai interesant este faptul că nu are adresă și nu apare pe nicio hartă.

Orașul Ozersk sau „Oraşul 40” se află în pădurile munţilor Ural. Aici s-au produs pentru prima dată armele nucleare sovietice, de aceea, este de cel puţin 4 ori mai poluat decât Cernobîl.

Vorbim despre unul dintre cele mai poluate locuri de pe Planetă, deși rușii nu recunosc acest lucru. În Ozersk, totul este poluat, apa, legumele, fructele, iar sănătatea locuitorilor este grav afectată.

Locuitorii îl numesc „cimitirul Pământului”. Deși conștientizează pericolul la care se supun, nu vor să plece. Acolo este casa lor, acolo și-au întemeiat familii.

Orașul a fost construit în jurul combinatului nuclear Mayak, ce se află pe malul lacului Irtyash. Aici locuiau doar oamenii foarte inteligenți, savanții, cercetătorii și muncitorii aduși de peste tot din Rusia pentru a produce arme nucleare. Sovieticii le-au interzis orice contact cu restul lumii. Nu aveau voie să-și vadă nici familiile.

În timp ce populația trăia în sărăcie, cei din Ozersk primeau apartamente de lux, mâncare, educație de calitate și îngrijiri medicale. În schimbul acestor beneficii, cei din oraș nu trebuiau să spună despre el.

Din cauza poluării, orașul este plin de morminte ale tinerilor care n-au rezistat radiațiilor. Kishtim din 1957, cel mai mare accident din lume, după tragedia Cernobîl, a făcut numeroase victime. Față de Cernobîl, tragicul eveniment nu a fost mediatizat, sovieticii au păstrat foarte bine secretul.

Loading...

Te-ar putea interesa și: