Pierde Iohannis alegerile?! Planul PSD care ar putea să-l distrugă pe președintele în funcție

S-a strigat mobilizarea masivă a primarilor PSD pentru alegerile prezidențiale. Dacă mașinăria de voturi a PSD se mobilizează pe fondul absenteismului din tabăra cealaltă, Iohannis ar putea pierde alegerile. 

„Astăzi (luni – n.r) am avut o ședință de lucru, o discuție cu primarii și toți cei care sunt implicați în campanie, vorbim de întregul activ al PSD. A avut loc o videoconferință în care am reușit să mobilizăm tot ceea ce înseamnă resursă în PSD și vă asigur că este o resursă care înseamnă în final câteva milioane de voturi, acele voturi de care avem nevoie duminică.

Toți primarii, președinții de Consilii Județene și președinții de organizații sunt prezenți în această campanie. Sunt ultimele zile și suntem convinși că aceștia vor reuși duminică să aducă un scor istoric pentru partidul nostru. Este nevoie și se poate să facă acest scor”, a afirmat deputatul Valeriu Steriu.

Și Iohannis încearcă să mobilizeze 

Și Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să vină voteze în număr cât mai mare în turul al doilea al alegerilor. Președintele a ținut să le reamintească românilor că absenteismul la vot din decembrie 2016 a adus PSD-ul la Putere.

„Deja PSD încearcă tot felul de manevre și vreau acum să cer românilor maximă vigilență când e vorba de PSD. Maximă vigilență nu înseamnă să ne temem, ci să fim atenți și să mergem la vot. Ar fi foarte păcat să repetăm greșeala din decembrie 2016, când, prin absenteismul românilor la alegerile parlamentare, a fost adus la putere PSD și am avut nevoie de aproape trei ani să-i înlăturăm de la butoanele puternii, după ce a vrut să-și subjuge statul român”, a declarat Klaus Iohannis.

Citește și:

Loading...

Revista Presei