Piper negru, verde, roșu sau alb? Care este cel mai sănătos și la ce mâncăruri se potrivește fiecare?

25 sept. 2020
Piper negru, verde, roșu sau alb? Care este cel mai sănătos și la ce mâncăruri se potrivește fiecare?
Photo by Sonja Punz on Unsplash

Puține sunt felurile de mâncare la care nu merge adăugat puțin piper. Acesta oferă mâncării o savoare specială, însă puțini știu că piperul, în funcție de culoarea sa, se potrivește mai bine la o mâncare sau alta.

Piperul alb

Piperul alb este mai dulce decât cel negru, având de asemenea o aromă mai slabă. Se folosește cu precădere în mâncărurile în care e necesară adăugarea iuțelii, fără a afecta însă aroma sau culoarea mâncării. Piperul alb este obținut prin culegerea boabelor complet coapte, care mai apoi sun ținute în apă până se decojesc. În final, partea albă care ramâne este pur și simplu miezul fructului.

Piperul negru

„Cel mai popular tip de piper – piperul negru – se obţine din boabe de culoare verde culese aproape de perioada de coacere, dar înainte de a fi complet coapte. Boabele se înnegresc în timp ce sunt ţinute la uscat la temperaturi medii. Are o aromă puternică şi un gust foarte iute.

Piperul verde

Piperul verde şi cel negru sunt cele mai aromate tipuri. Pentru a obţine această culoare, boabele de piper se recoltează devreme şi se conservă fie prin tratare termică la temperaturi mari, fie în sare sau oţet. E mai puţin iute datorită faptului că e recoltat înainte de a se coace. Este utilizat preponderent în prepararea sosurilor pentru friptură şi grătar şi a muştarului. Se recomandă utilizarea lui în mâncărurile cu gust delicat, în care e necesar un tip de piper mai puţin iute.

Piperul roșu

Spre deosebire de celelalte tipuri de piper, cel roşu este puţin dulce. Este considerat mai iute şi mai aromat decât piperul verde. Am cunoscut oameni alergici la piper şi care nu suportă nici măcar ideea de a-l şti în mâncare, cunosc oameni care adoră anumite tipuri de piper, fiecare după gustul lui, dar eu nu îmi imaginez o mâncare făcută de mine fără strop de piper datorită aromei speciale pe care o dă bucatelor,” notează realitatea.net.