Poliția germană suspectează 3 femei in cazul incendiului de la grădina zoo din Krefeld

Poliția germană suspectează o mamă și cele două fiice adulte pentru producerea incendiului prin aprinderea artificiilor în mod ilegal în noaptea de Anul Nou. Flăcările au omorât peste 30 de animale, incluzând specii rare de maimuțe, din grădina zoo din Krefeld, din vestul Germaniei.

Poliția susține că în urma interogării celor 3 femei, ce locuiesc în Krefeld, acestea și-au cerut iertare, spunând că  „le pare foarte rău”.

Acestea nu ar fi realizat că artificiile – cumpărate de pe internet – erau interzise în Germania.

Incendiul din noaptea de 31 decembrie a decimat adăpostul maimuțelor tropicale din cadrul grădinii zoo.

Specii rare de urangutan din Borneo, cimpanzei și marmosete trăiau în țarcul de peste 2000 de metri pătrați.

2 cimpanzei și o familie de 7 gorile au supraviețuit. Acestea se aflau în Grădina Gorilelor ce se afla în vecinătate, iar pompierii au reușit să prevină răspândirea focului.

5 urangutani au murit, împreună cu un cimpanzeu și multe alte maimuțe. Țarcul maimuțelor – ce imita habitatul unei păduri tropicale – adăpostea de asemenea și păsări, și lilieci frugivori.

Felinarele zburătoare „chinezești” au flăcări alimentate de combustibil solid, în interiorul unui abajur subțire de hârtie. Poliția susține că 5 astfel de artificii au fost lansate, incluzând 4 care au fost găsite în apropierea țarcului distrus.

Procurorul de stat Jens Frobel a afirmat că acest caz a fost concentrat în jurul a 3 femei din Krefeld, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani.

Femeile, ce sunt suspectate pentru infracțiunea de „incendiere cauzată de neglijență”, pot primi până la 5 ani de închisoare, sau o amendă.

Acestea au raportat poliției faptele în ziua de miercuri, iar ofițerii le-au adus laude pentru modul „curajos” în care au mărturisit și au adus informații.

„Le-am verificat scrisul”, susține poliția, pentru că felicitări de Anul Nou scrise de mână au fost găsite împreună cu felinarele.

Grădina zoo este îndoliată datorită morții lui Massa, o gorilă șes din Africa în vârstă de 45 de ani, și de moartea partenerei lui Massa. Masculul a fost una dintre cele mai în vârstă gorile din Europa.

Pompierii au salvat 2 cimpanzei – Bally și Limbo.

Unul dintre pompieri, Andreas Klos, mărturisea: „Am fost surprinși de incendierea rapidă a clădirii”. Acesta a remarcat faptul că nu a existat un sistem de stropire la locul incendiului.

Grădina zoo a mulțumit oamenilor pentru „valul copleșitor de compasiune”. Aceasta a rămas închisă pentru ziua de joi. Flori, candele și pancarte de doliu au fost aduse la intrare.

Maimuțele au murit datorită inhalării fumului. „Maimuțele seamănă omului și în momentul morții”, spune anchetatorul poliției, Gerd Hoppmann.

Acesta este cel mai devastator incendiu dintr-o grădina zoo din Germania, din ultimii ani. În noiembrie 2010, un incendiu de la un zoo din Karlsruhe a omorât 26 de animale incluzând alpacale, măgari mici și ponei de Shetland.

Loading...

Revista Presei