Povestea neștiută a lui Andi Vasluianu! Cu ce se ocupa vedeta ProTV înainte de a deveni actor: Meseria inedită a Profului

La asta nu ne-am fi așteptat. Aceasta este povestea neștiută a lui Andi Vasluianu! Cu ce se ocupa vedeta ProTV înainte de a deveni actor? Proful a avut o meserie inedită.

Cu ce se ocupa Andi Vasluianu

Popularitatea actorului Andi Vasluianu a explodat pur și simplu odată cu rolul din serialul Profu’, de pe PRO TV. Rpmân însă detalii inedite din viața acestuia dinainte de a devenii actor. Toate au fost necunoscute. Până acum. Fanii au rămas uimiți cînd au aflat că acesta nu avea nicio legătură cu actoria.

Publicul din România a făcut cunoștință cu Mișu, cel mai excentric și controversat cadru didactic din Capitală. E povestea pe care o spune serialul difuzat pe PRO TV și care în curând va ajunge la cel de-al doilea sezon. Profesorul Mihai Iacob, de la liceul Emil Gârleanu, le-a arătat tuturor că își ia în serios misiunea de mentor. Și-a pus amprenta pe educația elevilor săi și îi are sub lupă chiar și după cursuri. Noile intrigi din sezonul 2 al serialului Profu’ cu siguranță îi va ține pe telespectatori cu sufletul la gură.

Înainte să fie actor, însă, Andi Vasluianu a avut alte meserii. A fost atât brutar, cât și tâmplar, dar și vânzător la un butic. Actorul a dezvăluit cât de mult l-au ajutat respectivele experiențe. „Cred că mult, nu știu. E greu să spui că în momentul ăla s-a întâmplat asta și eu am devenit asta. Cred că a însemnat mult. Enorm. Dar cel mai mult a însemnat întâlnirea asta cu oamenii. La brutărie, eu căram făină la început. Mă trezeam la patru dimineața și mă duceam să pun făină, ca să aibă brutarii să facă pâine. Așa am început. În timp, maximum am făcut o japoneză.

Ăsta a fost maximumul la care am ajuns. După asta, m-am mutat la buticul în care lucram de noapte și-mi dădeam tot salariul pe dulciuri. (…) În schimb, la tâmplărie mi-am descoperit prietenul cel mai bun, iar ăsta a fost un moment de cotitură ca responsabilitate. Adică de la el asta am învățat.”, a povestit Andi Vasluianu, potrivit viva.ro.

Loading...

Revista Presei