PRO TV dă lovitura! Cel mai iubit serial din Romania revine: „Multe nu se pot spune!”

22 ian. 2020
PRO TV dă lovitura! Cel mai iubit serial din Romania revine:

Cel mai iubit serial din România revine, începând de săptămâna viitoare, cu un nou sezon. În fiecare marți și joi, de la ora 20:30, personajele din Las Fierbinți revin pe micile ecrane, se arată într-un comunicat al postului din Pache Protopopescu. 

Viața în cel mai cunoscut sat din România își continuă cursul firesc, iar Bobiță, Giani, Dorel, Aspirina, Celentano, Firicel și toate celelalte personaje îndrăgite își continuă viața fierbințeană în ritmul deja cunoscut.

”De abia aștept să urmăriți noul sezon. Multe nu se pot spune și nu se pot dezvălui, însă cu siguranță veți râde la fel de mult și la acest nou sezon. Situații inedite, replici spumoase și multe altele surprinzătoare, toate acestea se regăsesc în noile episoade ale celui mai nou sezon Las Fierbinți. Sper să nu vă dezamăgim și ne bucurăm să ne știm vizionați și de aici înainte”, a spus Anca Dumitra, cea care o interpretează pe Gianina.

În 2019, serialul a fost lider de audiență

În anul 2019, Las Fierbinți a fost cel mai urmărit serial din România.

Producția a fost lider de audiență și a înregistrat o medie de 11 puncte de rating și 29.6% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.3 puncte de rating și 17% share.

La nivel național, peste 2,2 milioane de telespectatori s-au bucurat de comedie, la PRO TV.