Rafila ne dă vestea cea mare! Când vom ieși din casă și unde rămân restricțiile în continuare

rafila

Rafila ne dă vestea cea mare. Președintele Societății Române de Microbiologie ne-a dat detalii despre perioada în care restricțiile s-ar putea ridica.

Oficialul a precizat că în unele zone nu se vor ridica restricțiile pentru că nu se respectă regulile impuse și se vor crea adevărate focare.

„După 15 mai putem relaxa, dar doar în funcție de contextul local. Nu putem lua aceeași măsură pentru întreaga țară.

Dacă sunt zone, cum e Țăndărei, unde există încă iresponsabilitate din partea cetățenilor care se opun măsurilor, acolo nu se vor putea lua niciun fel de măsuri de relaxare.

Am dat o dată care ar putea fi un moment până la care să avem o scădere a numărului de cazuri mai multe zile, o săptămână, zece zile.

Dar măsurile la nivelul fiecărui oraș, județ, nu pot fi relaxate dacă acolo evoluează un focar care trebuie ținut sub control.

Aceste măsuri trebuie luate în funcție de situația din fiecare zonă a acestei țări”, a declarat Alexandru Rafila pentru Digi24.

Când vom avea un tratament

Acesta a declarat că, cel mai probabil, „nu o să avem un vaccin înainte de anul 2021”.

„În ceea ce privește vaccinul, aproape toată lumea este de acord că nu o să avem un vaccin înainte de anul 2021. Lucrul acesta noi l-am discutat de la început și estimam un termen de la 12 până la 18 luni, care să fie un termen realist în ceea ce privește obținerea unui vaccin. Până nu o să obținem un vaccin, nu o să reușim să întrerupem lanțul de transmitere, asta e clar.

Punctul 2, medicația. Aici progresele sunt mult mai rapide și având în vedere că medicamentul realizat în SUA se pare că este eficace și studiile clinice sunt avansate, probabil că în toamnă va deveni disponibil. Părerea mea este c-o să avem în toamnă acest produs din SUA și mai avem speranța unor produse antivirale din China și din Japonia.

Se pare că, tot așa, sunt disponibile, iar Guvernul japonez am înțeles că dorește să pună la dispoziție gratuit medicamentul altor state”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.

Revista Presei