Rareș Bogdan îl distruge pe Ludovic Orban! Acuzații grave la adresa premierului. Este cutremur în PNL

rares bogdan ludovic orban

A început lupta pentru supremație în PNL. Odată cu apropierea alegerilor locale și parlamentare s-a intensificat războiul mocnit, care se duce de ceva vreme între două tabere puternice, una a premierului Ludovic Orban și alta a eurodeputatului Rareș Bogdan. Ministrul MAI, Marcel Vela este și el un om cheie și face parte din tabăra fostului jurnalist. Despre acesta se spune că ar urma să fie curând schimbat din funcție și mai mult decât atât, tras pe linie moartă.

În acest context, Rareș Bogdan a lansat o serie de atacuri năucitoare la adresa unor membri ai Guvernului în ultima perioadă, iar acum a atacat frontal consilierii apropiați ai lui Ludovic Orban, Bogdan Glăvan și Cristian Păun, ambii profesori universitari. Într-o intervenție la B1 Tv, fostul jurnalist i-a numit pe aceștia imbecili și maimuțoi. Ținta acestui circ este însă președintele PNL. Despre el practic, Bogdan spune că ar fi instalat în funcție oameni incompetenți a căror țintă sunt doar banul public.

Atacul lui Rareș Bogdan

„Vă doresc să nu fiți niciodată în situația mea, pentru că eu trebuie să răspund pentru tot felul de imbecili, care fac tot felul de cretinisme, pentru tot felul de indivizi… dacă vrei să iei 15.000 lei, stai mă acasă. Că nu am venit la guvernare, nu am alergat ca nebunul un an de zile în toată ţara şi nu am dormit 4 ore pe noapte ca să iei tu salariu de 15.000 lei.

Eu am alergat pentru PNL şi alerg pentru PNL alături de 240.000 membri nu ca dl Glăvan sau alţi maimuţoi să îşi ia Consiliu de Administraţie sau să spună că el a venit la guvernare ca să ia un salariu de 15000 lei. Asta chiar mă scoate din sărite. Pentru că nu am pus niciun om în vreun Consiliu de Administraţie, nu am niciun Consiliu de Administraţie, nu mă interesează să numesc vreun om în Consiliu de Administraţie şi nici să numesc oameni care să spună, dacă chiar e aşa, că a venit la guvernare ca să ia 15.000 de lei.

Mi se pare aberant. Ştii ce greu e să răspunzi pentru aceşti glăveni când eşti de bună credinţă şi vrei ca ţara să se schimbe? Sunt într-o situaţie în care îmi vine să ies public şi să spun mai multe decât spun, pentru că eu nu am venit la guvernare ca Glăvan să ia 15.000 lei şi 7 consilii de administraţie”, a declarat luni, Rareş Bogdan, la B1 TV.

Fostul jurnalist încearcă să se profileze în apărătorul dreptății și moralistul de serviciu, însă trecutul din apropierea unor politicieni nu-l ajută atât de mult. Și Cozmin Gușă i-a sărit în ajutor și a transmis că Orban ar vrea să-l înlăture din funcția de prim -vicepreședinte al PNL, după ce a tras partidul în sus la europarlamentare.

Lupta în PNL este aprigă în această perioadă, iar miza este puterea și susținerea președintelui Klaus Iohannis, care probabil va avea din nou ultimul cuvânt.

Revista Presei