Rareş Bogdan, veste cutremurătoare privind pandemia coronavirus din ţară: Altfel vom pieri

RARES-BOGDAN

Rareş Bogdan, europarlamentarul liberal, a scris recent un editorial cutremurător pentru Digi 24. Acesta a vorbit despre situaţia pandemiei coronavirus, atât în România, cât şi la nivel mondial. Fostul jurnalist şi realizator TV a vorbit despre ce se va întâmpla în ţară după ce se termină şi „nenorocita asta de pandemie”. Parlamentarul a transmis că doar meritocraţia va fi cea care va reuşi să ne salveze, altfel vom pieri. 

Avertismentul lui Rareş Bogdan

„Va trece și nenorocita asta de pandemie, dar rămâne întrebarea ce facem după ea. Deocamdată ne arată cum suntem, ce realizări avem – deși termenul se referă la categorii pozitive. Pentru cine mai avea îndoieli că avem instituții alienate, cu atitudini delăsătoare, mecanisme făcute, parcă, să încurce oamenii, nu să le ofere soluții la care au dreptul, pandemia este o hârtie de turnesol. Covid 19 este pentru întreaga omenire, nu doar pentru România, radiografia care nu minte. Verdict: cancer.

Dar dacă restul lumii civilizate are bani să suporte pierderile economice și, mai ales, are rutina unor atitudini instituționale orientate spre soluții, nu infestate cu virusul „nu se poate”, noi suntem prizonierii compromisului, a complicităților criminale. Dansăm cu drama până o considerăm destin, mințim că suntem empatici, facem pe deștepții și nu suportăm să aibă cineva idei mai bune decât ale noastre. Alienarea nu a venit, însă, de la Duhul Sfânt! Este opera oamenilor!”, a început Rareş Bogdan editorialul de pe Digi24.ro.

Ce va salava România

Rareş Bogdan este de părere că doar meritocraţia ne mai poate salva în aceste momente şi românii nu ar mai trebui să folosească statul pe post de damă de companie. „Ca să nu rămână eșecul deplin opera majoră a țării, trebuie să folosim această perioadă pentru a ne mobiliza creierele să caute să nu mai repete greșelile. Cum o greșeală mărturisită este pe jumătate iertată, suntem datori să deschidem ochii și să nu mai folosim statul pe post de damă de companie, ci ca mijloc de a crește calitatea noastră umană.

Dacă nu pricepem că meritocrația este unica noastră salvare, vom pieri! Dacă legiferăm meritocrația, iar pasul următor va fi să dăm derogări, considerându-ne rudele, prietenii, colaboratorii cazuri sociale, în loc să-i ajutăm să-și dorească să învețe o meserie, să arate ce pot, să devină cât mai buni, vom pieri! Dacă nu-i chemăm pe toți cei care au minte, dorința binelui, experiență, conștiință să se implice în redesenarea țării pe bază de meritocrație, vom pieri!”, a mai scris Rareş Bogdan, potrivit digi24.ro.

Revista Presei