Review. Fond de ten Make Up For Ever Reboot de la Sephora! La ce să vă așteptați de la el

Review. Fond de ten Make Up For Ever Reboot. Nu mai intrasem de mult timp la Sephora pentru că îmi erau mai la îndemână Marionnaud sau Douglas, în Afi Palace Cotroceni, acestea fiind la parter, în timp ce Sephora s-a mutat la etajul 1. Plus multiplele reduceri și oferte care mi-au venit prin poștă sau sms de la celelalte două m-au făcut să evit magazinul de la care îmi achiziționasem cam toate cosmeticele până atunci.

Și totuși într-o zi, în timp ce căutam pe la etaj un anumit brand, am intrat și în Sephora. Și am plecat încărcată, căci fetele de acolo sunt foarte drăguțe și convingătoare. Unele dintre ele. Eu am dat peste una. Printre altele mi-am cumpărat și un fond de ten, de care nu aveam neapărat nevoie, având încă 5 acasă. Dar o să vă povestesc despre fiecare în parte.

Astăzi o să mă opresc, însă la Make Up For Ever Reboot, pe care nu îl găsiți în alte magazine, ci doar la Sephora. Este o marcă profesională, în traducere, face parte dintre acelea cu care lucrează make up artiștii. Inițial am fost foarte sceptică pentru că nu cunoșteam marca. Numele îmi părea sonor, dar nu era ce știam eu, adică Dior, Lancome, Armani, Estee Lauder sau Channel… clasicele. Totuși la insistențele domnișoarei de la Sephora m-am descis să-l încerc și desigur l-am și cumpărat. M-a costat în jur de 200 de lei.

Ce putere de acoperire are

Are o textură fluidă, mai fluidă decât altele și nu încarcă deloc tenul. Este mai degrabă hidratant și nu-ți va lăsa acea imagine de mască. Va părea foarte natural pe fața ta, dar ca putere de acoperire nu se compară cu Estee Lauder, de exemplu, care, însă nu-mi place pentru că usucă foarte multe tenul. Aș spune că are o putere de acoperire medie, dar dacă pui mai mult produs vei obține un rezultat similar cu cel unui fond de ten cu putere mare de acoperire, gen Lancome Teint Idole Ultra Wear 24.

Fondul de ten Make Up For Ever Reboot are avantajul că practic nu-l simți pe față, are un miros foarte plăcut și îl poți aplica oricând cu multă ușurință. Culorile sunt diverse și trebuie să fiți foarte atente atunci când le alegeți. De obicei eu le iau sau prea deschise sau prea închise și sunt obligată să le combin, ca să obțin ceea ce voiam din prima. În general cer sfat fetelor din magazine, dar nu prea au nimerit nici ele, cu excepția ultimei domnișoare de la Sephora, care mi-a recomandat ce trebuie.

Deci pot să spun că la acest fond de ten am nimerit culoarea. În concluzie, Make Up For Ever Reboot îmi place, nu regret că l-am cumpărat,  îl recomand. Ca dezavantaj, aș spune că nu acoperă foarte tare din prima, ci mediu, dar rezistă destul de mult pe față și dacă mai aplici și puțină pudră plus blush rezultatul este unul mai mult decât satisfăcător.

 

Loading...

Te-ar putea interesa și: