Revoltător! Politicianul care a ieșit la pensie cu 3000 de euro după ce a lucrat doar un an în magistratură

bani 3

Revoltător! Un politician a reușit imposibilul. Bărbatul a reușit să iasă la pensie după doar un an de muncă în magistratură, iar suma încasată este de aproape 3000 de euro. 

Deși pare greu de crezut, fostul deputat PDSR, Ștefan Victor Achimescu, actual judecător la Tribunalul Ilfov, a reușit să obțină imposibilul. Bărbatul a cerut să se pensioneze din magistratură la 1 an și 4 luni după ce a revenit în funcție.

Astfel, la cei 63 de ani ai săi, fostul politician, avocat și actual magistrat urmează să încaseze o pensie specială de aproximativ 16.000 de lei pe lună.

Revenirea în magistratură a fost un adevărat noroc pentru Achimescu. Judecătorul a făcut cerere de revenire în magistratură fără concurs în luna mai 2019, cerere aprobată de Secția pentru judecători a Consilului Superior al Magistraturii (CSM) cu scorul de 5 la 4, „gruparea” Savonea fiind cea care a votat pentru a transforma un fost politician în judecător.

S-a întors pentru pensia specială 

Deși a fost criticat că ar reveni în sistem pentru pensia specială, la acel moment, el a dat asigurări că nu revine în funcție doar pentru a încasa o pensie mare, susținând că acesta este vocația sa, urmând să profeseze până la 65 de ani.

Promisiunile nu au durat prea mult, astfel că, Achimescu s-a răzgândit și s-a pensionat mai rapid. Cererea sa urmează să fie analizată de Secția pentru Judecători a CSM în ședința din 29 octombrie, iar dacă va fi acceptată, fostul demnitar urmează să cumuleze indemnizația de fost parlamentar cu pensia specială de judecător.

Marele ajutor în cazul lui Ștefan Victor Achimescu a fost modificarea legilor Justiției făcută de Florin Iordache. Potrivit legii, începând din octombrie 2018, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică, avocații, notarii, consilierii juridici, politiştii, grefierii sau executorii judecătoresti cu studii superioare juridice pot reveni în magistratură, dacă au o vechime de specialitate de cel puţin 10 ani.

Revista Presei