Romanii care vor lua 2.500 de lei pe lângă salariu! Decizie de ultima ora a Guvernului! Banii intră direct pe card

ATMbancomat

Aprooximativ 75.000 de români vor primi, chiar de luna aceasta, 2.500 de lei în plus pe lângă salariu, bani care vor intra direct pe card. Anunțul a fost făcut chiar de către Guvernul României. Este deja oficial, s-a luat decizia. 

Stimulentul de risc medical va fi în valoare de 2.500 de lei brut şi va fi acordat întregului personal medical care se ocupă de tratamentul bolnavilor de COVID-19, iar plata ar urma să se facă, probabil, începând cu drepturile salariale pe luna aprilie, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

„Guvernul României a aprobat ieri (luni, 6 aprilie 2020, n.r.) Ordonanţa cu cele cinci măsuri care urmează a fi decontate din fonduri europene. Una dintre cele mai aşteptate măsuri, care nu se referă doar la medici, ci la tot personalul medical care deserveşte în aceste zile şi se ocupă de tratamentul bolnavilor, este cea legată de stimulentul de risc. Acesta este în sumă brută de 2.500 de lei, din care se scade doar impozitul pe venit (10%, n.r.), fiind scutit de contribuţiile sociale.

Am luat în calcul 75.000 de cadre medicale care ar urma să beneficieze de acest stimulent şi se acordă la personalul paramedical, personalul de la ambulanţe, asistenţii medicali, cu alte cuvinte tot personalul stabilit prin decizia conducătorului unităţii medicale care este implicat direct în tratamentul bolnavilor.

Până la începutul lunii mai vom avea încheiate contractele de finanţare cu toţi cei care urmează să fie beneficiari. Urmează să stabilim în aceste zile mecanismul instituţional pe care îl vom derula, dar acest lucru se va întâmpla foarte rapid şi îl vom aduce la cunoştinţa celor interesaţi.

Să stea liniştiţi din acest punct de vedere, pentru că, în curând, vom lansa public Ghidul solicitantului şi vom face cunoscute demersurile pentru decontare”, a spus Boloş, la Digi 24.

Ministrul a menţionat că decontările pentru stimulentul de risc medical ar urma să fie efectuate odată cu scadenţa drepturilor salariale de pe luna aprilie.

„Regula este aceeaşi, şi anume să se plăteşte întâi de toate de către angajator, adică de către unităţile medicale din bugetul de stat, din fondul unic de asigurări sociale de sănătate, urmând circuitul de decontare bine cunoscut şi pentru echipamentele medicale.

Valoarea stimulentului este aceeaşi, adică 2.500 de lei brut pe lună, pentru tot personalul medical, pentru că este vorba despre asumarea aceluiaşi risc pe care îl au prin tratarea directă a pacienţilor infectaţi cui coronavirus.

Decontările se fac pentru toate cheltuielile de la 1 februarie, dar fiindcă această categorie de cheltuială este aprobată abia de ieri, pentru plăţile care vor urma probabil că începând cu drepturile salariale pe luna aprilie, adică odată cu scadenţa drepturilor salariale de pe luna aprilie ar urma să intre în plată stimulentul de risc medical”, a explicat ministrul.

Revista Presei