Românii care vor primi bani în plus de la stat! Vezi dacă te încadrezi. Toată suma va intra pe cardo

Sute de mii de bugetari vor primi din nou bani în plus de la Guvern. Toată suma va intra pe card. Este vorba despre voucherele de vacanță.

Schimbare extrem important pentru cei care primesc vouchere de vacanță. Acestea vor avea o valoare mai mare în extrasezon, iar banii vor intra pe card, conform unui anunț oficial.

Voucherele, salvarea turismului românesc

Prin acordarea voucherelor, autoritățile vor să salveze turismul românesc. Toate sumele vor intra pe card, renunţându-se la variantele pe hârtie, iar pentru lunile de extrasezon, aprilie, mai, octombrie şi noiembrie ar putea fi acordate vouchere cu o valoare mai mare, de 2.080 de lei, anunță Adrian Voican, vicepreşedinte al Federaţiei asociaţiilor de promovare turistică din Romania.

„Voucherele de vacanţă – pe care eu le consider un plan Marshall al turismului românesc – am cerut şi ministrulului Bogdan Trif (ministrul Turismului, n.r.) a promis că va consfinţi printr-o ordonanţă de urgenţă prelungirea aplicării lor dincolo de 2020, chiar pentru 5 sau 10 ani. Am mai stabilit că cele 4 luni de extrasezon care vor beneficia de vouchere cu valoare mai mare, respectiv 2080 lei, vor fi aprilie, mai, octombrie şi noiembrie. Şi că acordarea lor se va face pe card, renunţându-se la variantele pe hârtie”, scrie Voican pe o rețea de socializare.

Dar asta nu e tot. La Ministerul Turismului s-a votat şi pentru adoptarea unei scheme de ajutor de minimis pentru agenţiile de turism care aduc turişti străini minim 5 nopţi în România, respectiv 50 euro/turist.

S-a vorbit și despre lista târgurilor la care România va avea stand în 2020 şi o schemă de ajutor de minimis pentru participanţii la târgurile internaţionale. „Am discutat despre necesitatea de a introduce noi tipuri de investiţii finanţate de minister şi am propus, printre altele, ca alături de parcări şi toalete în proximitatea obiectivelor turistice, să avem amenajate punctele de bellevue, de unde turiştii adoră să facă poze şi filmuleţe”, arată sursa citată, conform capital.ro.

Încă de la începutul acestei luni, Bogdan Trif a anunţat că românii care vor dori să meargă cu voucherele de vacanţă în lunile octombrie, noiembrie, martie şi aprilie ar putea primi de anul viitor 2.080 de lei.
Acesta a explicat la Antena 3 că pe acest nou sistem românii vor putea să opteze. Cei care vor să meargă pe toată perioada anului cu voucherele de vacanţă vor avea la dispoziţie 1.450 de lei, iar cei care vor dori să meargă „în celelalte luni mai sensibile datorită condiţiilor meteo”, respectiv în lunile de toamnă sau primăvară, când este mai complicat inclusiv pentru cei din industrie, atunci suma pentru aceste patru luni o să fie de 2.080 lei.

Loading...

Te-ar putea interesa și: