Rugăciune pentru căsătorie. Se împlinește dacă ai sufletul curat și se spune mai ales pe 25 martie de Buna Vestire

25 mart. 2021
Rugăciune pentru căsătorie. Se împlinește dacă ai sufletul curat și se spune mai ales pe 25 martie de Buna Vestire
Rugăciunea spusă din suflet vindecă orice suferință/ Sursa foto: Photo by Patrick Fore on Unsplash

Rugăciune pentru căsătorie. Pe 25 martie, creștinii ortodocși din lumea întreagă sărbătoresc în acest an Buna Vestire, o sărbătoare cu mare însemnătate. În această zi sfântă, Arhanghelul Gavril a anunțat-o pe Fecioara Maria că peste nouă luni va naște un prunc, pe fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Buna Vestire este prilej de mare bucurie pentru credincioși. Astăzi se spun rugăciuni pentru sănătate, liniște în familie, împlinirea celor mai profunde dorințe. Se spune că cei cu sufeltul curat și gânduri bune vor primi ceea ce-și doresc dacă se și roagă cu toată inima.

Cei mai mulți care se roagă tradițional în această zi o fac pentru căsătorie. Astfel că de Buna Vestire, preoții recomandă să se rostească rugăciunea de mai jos pentru căsătorie și întemeierea unei familii.

Rugăciune pentru căsătorie

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii. In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele. Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea. Slavă Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt. Cinste Maicii Domnului și slavă Sfinților. Amin”.