Săpunurile antibacteriene INTERZISE în SUA! Motivul este îngrijorător

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a decis încă de pe 1 septembrie 2016 să interzică săpunurile antibacteriene. Motivul a fost unul întemeiat: producătorii nu au putut demonstra că acestea sunt mai eficiente decât cele obișnuite. FDA a propus acest lucru pentru prima dată în 2013 argumentând că anumite substanțe folosite afectează hormonii umani.

„Consumatorii ar putea crede că produsele antibacteriene pentru spălat  sunt mai eficiente și previn răspândirea microbilor, dar nu avem nicio dovadă clară că sunt mai bune decat săpunul obișnuit cu apa. De fapt, unele date arată că ingredientele antibacteriene ar putea face mai mult rău decât bine pe termen lung”, a spus Dr Janet Woodcock, directoarea centrului FDA pentru evaluare și cercetare într-un comunicat de presă, citat de The Guardian.

Așadar orice săpun sau produs antiseptic care conține unul dintre cele 19 ingrediente interzise de FDA va fi retras de pe piață. Totuși fabricanților li s-a acordat termen de un an pentru a face acest lucru și pentru a-și modifica produsele.

Dezinfectantele de mâini și șervețelele umede pe bază de alcool nu sunt încă afectate de această decizie, dar FDA încă le cercetează.

Sursa foto: bodygeek.ro

Loading...

Te-ar putea interesa și: